Sport

Pată pe emblema Barcelonei! Yamal și Lewandowski, sancționați de UEFA pentru că au încălcat regulile antidoping

Lamine Yamal și Robert Lewandowski au fost pedepsiți de UEFA, după ce au încălcat regulile antidoping în sezonul trecut. Ce sancțiuni au primit jucătorii Barcelonei .
08.08.2025 | 18:33
Pata pe emblema Barcelonei Yamal si Lewandowski sanctionati de UEFA pentru ca au incalcat regulile antidoping
Dublă-lovitură pentru Barcelona. Yamal și Lewandowski au încălcat regulamentul antidoping FOTO: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Eliminată dramatic de Inter în semifinalele UEFA Champions League în sezonul trecut, Barcelona a mai primit o lovitură, de această dată din partea forului continental. Lamine Yamal și Robert Lewandowski au fost sancționați pentru faptul că au încălcat regulile antidoping.

Lamine Yamal și Robert Lewandowski, amendați de UEFA după ce au evitat un control antidoping

Barcelona a fost eliminată în sezonul precedent în penultimul act al Ligii Campionilor, fiind scoasă din competiție de Inter, după o dublă manșă de infarct, cu un retur de poveste la Milano.

ADVERTISEMENT

Imediat după acel meci, Lamine Yamal și Robert Lewandowski trebuiau să fie supuși unui control antidoping, dar.. surpriză, aceștia nu au respectat indicațiile ofițerului și au plecat.

Potrivit jurnaliștilor de la MARCA, cei doi au primit câte o sancțiune de 5.000 de euro din partea UEFA, pentru că nu au respectat regulile antidoping. Incidentul a avut loc chiar la finalul meciului retur cu Inter, din Italia.

ADVERTISEMENT

ADVERTISEMENT

Lamine Yamal și Robert Lewandowski, printre nominalizații la Balonul de Aur

Lamine Yamal și Robert Lewandowski sunt doi dintre cei mai buni jucători ai Barcelonei în sezonul precedent. Ambii au avut cifre amețitoare, la fel ca și brazilianul Raphinha și au fost incluși de France Football pe lista nominalizaților pentru Balonul de Aur.

Ajuns acum la vârsta de 18 ani, Lamine Yamal a strâns în sezonul trecut 55 de meciuri în toate competițiile pentru Barcelona, reușind să marcheze 18 goluri și să ofere 25 de pase decisive.

ADVERTISEMENT

De partea cealaltă, Robert Lewandowski a adunat și el cifre impresionante la vârsta de 36 de ani. Atacantul polonez a marcat de 42 de ori și a oferit trei pase de gol în 52 de meciuri.