Lovitură pentru Boris Johnson în Parlamentul Marii Britanii: Partidul său a pierdut majoritatea în Parlament

Daniel Șuta   
în Hot News
03/09/2019, 18:41
Lovitură pentru Boris Johnson în Parlamentul Marii Britanii: Partidul său a pierdut majoritatea în Parlament
Boris Johnson nu mai are majoritate în Parlamentul britanic. Sursa foto: The Independent

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, s-a trezit fără majoritatea în Parlament. Acesta a fost trădat de unul dintre cei mai importanți membrii ai Partidului Conservator, un politician care nu este de acord cu felul în care fostul primar al Londrei duce la capăt procesul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Lovitură pentru Boris Johnson: partidul său a pierdut majoritatea în Parlamentul britanic

Philip Lee a demisionat din Partidul Conservator și a anunțat că devine membru al Partidului Liberal Democrat, o formațiune de centru-stânga. Philip Lee și-a prezentat demisia pe Twitter și a explicat că felul în care Boris Johnson conduce guvernul și Partidul Conservator nu îl ajută să îi reprezinte pe cetățenii care l-au votat așa cum își dorește.

„Am ajuns la concluzia că nu este posibil să servesc interesele alegătorilor şi ale ţării ca membru al Partidului Conservator”, a scris Lee pe Twitter, informează MEDIAFAX.

Boris Johnson, demisie Philip Lee
Demisia lui Philip Lee a fost prezentată pe Twitter. Sursa foto: Twitter Philip Lee

O speranță mică de care atârnă cei care nu-și doresc un Brexit dur

„Guvernul conservator promovează în mod agresiv un Brexit dăunător (…). Acesta pune în mod inutil în pericol vieţile şi nivelul de trai, dar şi integritatea Marii Britanii”, este completarea mesajului fostului membru al Partidului Conservator, cel care se află la putere în Regatul Unit.

Această demisie și pierderea majorității de către Partidul Conservator este privită cu ochi buni de cei care nu își doresc un Brexit dur, fără acord, pentru că acesta, în opinia analiștilor, ar fi o catastrofă atât pentru Marea Britanie cât și pentru cetățenii care trăiesc și muncesc pe insulă, printre care sute de mii de români.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles