Universitatea Cluj este de departe revelația acestui sezon din SuperLiga României. Formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău este prima în clasament, la egalitate de puncte cu campioana en-titre FCSB, iar acum ardelenii au mai bifat o bornă importantă.
Sezonul 2024/25 al SuperLigii României are un farmec aparte, asta pentru că lupta pentru play-off și chiar și pentru titlu pare mai strânsă ca niciodată. Universitatea Cluj face un sezon remarcabil alături de Ioan Ovidiu Sabău, iar acest lucru se vede atât în clasament, cât și în cotele de piață.
„Șepcile roșii” au încheiat anul 2024 pe primul loc, la egalitate de puncte cu FCSB, iar ardelenii vor să facă o figură cât mai frumoasă în acest campionat. Valoarea jucătorilor a crescut odată cu evoluțiile foarte bune, iar pentru prima oară în istorie, „U” face un pas important în lupta cu CFR Cluj.
Concret, după ultimele actualizări din luna decembrie, site-ul de specialitate Transfermarkt arată că lotul celor de la Universitatea Cluj este peste cel al rivalei CFR ca valoare. În prezent, Universitatea Cluj a urcat pe locul 4 în clasamentul celor mai valoroase loturi din România.
Acum, formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău are un lot evaluat la 16,68 milioane de euro, față de 16,33 milioane de euro, cât are cel de acum al CFR-ului. Este o premieră pentru „U” și implicit o lovitură pentru CFR Cluj.
Mai mult decât atât, lotul celor de la CFR Cluj a înregistrat o scădere de aproape 10 milioane de euro față de aceeași perioadă din sezonul trecut și cu peste 20 de milioane de euro față de acum doi ani. De asemenea, sezonul 2016/17 a fost ultimul în care lotul CFR-ului a fost mai mic de 17 milioane de euro.
Universitatea Cluj a perfectat în ultima zi din 2024 primul transfer din această perioadă de iarnă. Ardelenii l-au prezentat oficial pe Ştefan Lefter, portarul de 20 de ani, adus în schimbul sumei de 100.000 de euro de la Corvinul Hunedoara.
Acesta a fost și la juniorii Rapidului, iar din iulie 2023 era jucătorul Corvinului, fiind cumpărat pentru doar 20.000 de euro de la Rapid. El a apărat poarta Corvinului și în partidele din preliminariile UEFA Europa League.
57 de meciuri a strâns Ştefan Lefter în poarta celor de la Corvinul Hunedoara. El este evaluat în prezent la 400.000 de euro conform Transfermarkt.