News

Lovitură pentru Diana Şoşoacă. A fost găsită vinovată pentru comiterea unor abateri. Ce riscă senatoarea

19.04.2021 | 18:37
Lovitura pentru Diana Sosoaca A fost gasita vinovata pentru comiterea unor abateri Ce risca senatoarea
ADVERTISEMENT

După o sesizare făcută de PNL, comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul senatoarei Diana Şoşoacă. Anunțul a fost făcut luni de preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei.

“Comisia juridică a constatat cu majoritate de voturi că faptele reclamate în cuprinsul sesizării de către grupul PNL se subscriu conţinutului a trei abateri de la deontologia parlamentară care sunt identificate în Regulamentul Senatului, în Codul de conduită al parlamentarilor, precum şi în Legea Statutului deputaţilor şi senatorilor.

ADVERTISEMENT

Comisia juridică va înainta Biroului permanent raportul cu aceste constatări ale abaterilor de la deontologia parlamentară a senatorului în cauză, urmând ca Biroul permanent să decidă ce sancţiune este oportun a fi aplicată senatoarei în cauză”, a afirmat Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice, conform Agerpres.

Comisia juridică: Diana Șoșoacă a comis trei abateri de la deontologia parlamentară. Ce riscă senatoarea

Pentru abateri de la deontologia parlamentară se pot aplica următoare sancţiuni: atenţionare, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, îndepărtarea din sală pe durata şedinţei şi avertisment public scris, conform articolului 207 din Regulamentul Senatului.

ADVERTISEMENT

Iulia Scântei a precizat că dacă vor fi înregistrate noi comportamente care nu se subscriu conduitei unui senator, va fi luată o decizie de către reprezentanţii Coaliţiei şi de către Comisia pentru regulament.

“Se impune să avem cel puţin o abatere consistentă obiectiv, nu doar cele cu caracter simbolic, dar subscriu şi punctelor de vedere ale colegilor mei, care astăzi în comisie au spus: ‘Poate e bine ca un avertisment şi o astfel de discuţie să simbolizeze, să arate mai mult detaşarea, delimitarea noastră netă, categorică faţă de continuarea exercitării în acest mod de până acum a mandatului de către senatorul care a fost sesizat în Biroul permanent’. Sper să aibă un efect. E dorinţa noastră să ne continuăm activitatea pe următorii 4 ani, până la finalizarea mandatului, cu respectarea Regulamentului, pentru că suntem aici în slujba cetăţenilor, nu pentru a face scandal sau a exercita mandatul într-un mod injurios. Nu pentru asta am fost aleşi”, a declarat Iuia Scântei.

ADVERTISEMENT

Senatorul Daniel Fenechiu a menţionat că sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate, în prezent, parlamentarilor “sunt mai mult simbolice”, cea mai gravă pe care o poate aplica Biroul permanent fiind aceea că “trei luni nu poţi reprezenta Senatul”.

Pe 13 aprilie, Comisia juridică a Senatului a fost pusă în imposibilitatea de a ţine şedinţa în care urma să analizeze comportamentul Dianei Şoşoacă. La intrare, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a încercat să o oprească, considerând că masca pe care o poartă este neconformă.

ADVERTISEMENT

“Grupul parlamentar din Senat al Partidului Naţional Liberal vă propune eliminarea unei probleme care se perpetuează de la începutul legislaturii în Parlamentul României: comportamentul necorespunzător, nociv şi neregulamentar al doamnei senator Diana Iovanovici-Şoşoacă. (…) Este inadmisibil să mai tolerăm ca parlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă să sfideze orice normă legală şi orice regulă a bunului-simţ în cea mai prestigioasă instituţie a ţării, în care fiecare dintre noi, la fel ca şi domnia sa, este legitimat prin votul electoratului. O asemenea atitudine reprezintă o gravă ofensă adusă atât Parlamentului, cât şi românilor”, se arată în sesizarea senatorilor PNL, adresată grupurilor parlamentare ale USR PLUS, UDMR, PSD şi AUR.

ADVERTISEMENT