Sport

Lovitură pentru Dinamo în derby-ul cu FCSB! S-a accidentat și a fost înlocuit: „Mă doare, cred că e entorsă”. Foto

Un fotbalist al lui Dinamo s-a accidentat în repriza secundă a derby-ului cu FCSB, pierdut de „câini” cu 1-3. Acesta a avut nevoie de ajutorul medicilor pentru a părăsi terenul.
05.05.2025 | 23:29
Alexandru Pop s-a accidentat în partida cu FCSB. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Dinamo rămâne pe ultimul loc în play-off-ul din Superligă după ce a suferit un nou eșec contra rivalei FCSB, scor 1-3. Dincolo de rezultatul înregistrat, Zeljko Kopic a primit și o altă veste neplăcută: un fotbalist care a făcut parte din primul 11 s-a accidentat pe parcursul jocului.

Lovitură pentru Dinamo în derby

În minutul 80 al partidei FCSB – Dinamo, Zeljko Kopic a fost nevoit să îl înlocuiască pe Alexandru Pop, care a suferit o accidentare, iar în locul acestuia și-a făcut apariția pe gazon Hakim Abdallah. Pop a urlat de durere în momentul accidentării și a avut nevoie de ajutorul medicilor pentru a părăsi terenul.

ADVERTISEMENT

La finalul întâlnirii, fotbalistul a vorbit despre accidentare, dar și despre eșecul suferit de „câini”. „Mă doare, cred că e entorsă. Câteva zile de recuperare și o să fiu ca nou. Două reprize diferite, în prima ne-au dominat, au controlat jocul, au venit cu centrări. În a doua repriză ne-am trezit pentru că nu se mai putea în ritmul ăsta.

Ne-a trezit Mister. A țipat pe bună dreptate. Ne-am trezit, poate și ei s-au mai relaxat. A doua repriză a fost diferit. Asta a fost diferența, ei au băgat-o în poartă, noi nu. Play-off-ul e foarte tare, cel mai tare din ultimii ani, fiecare meci e un derby. Oricine poate să bată pe oricine. E un spectacol frumos.

ADVERTISEMENT

Cei de la FCSB merită să fie campioni, au arătat-o pe teren. Ca orice atacant, am nevoie de goluri, de pase de gol. Îmbucurător este că ajung acolo, meciul trecut putea fi o pasă de gol. Îmi trebuie puțină inspirație, șansă, noroc”, a declarat Alexandru Pop.

Continuă Alex Pop la Dinamo?

Recent, au apărut informații conform cărora Alexandru Pop ar fi fost pus pe lista de transferuri de Dinamo, însă Andrei Nicolescu a clarificat într-o intervenție la emisiunea FANATIK SUPERLIGA că acesta va continua și în următoarea stagiune la formația „roș-albă”. Fotbalistul a vorbit la rândul său despre această situație.

ADVERTISEMENT

„Sunt zvonuri. A lămurit Andrei Nicolescu treaba asta în presă. Sper că sezonul următor va arăta la fel de bine, iar obiectivul e o clasare mai bună decât în acest sezon. E frustrant când pierzi. Derby-ul este un meci mai special, pentru noi, pentru suporteri. Ne-am dorit să-i batem după 4 ani, dar n-a fost să fie”, a afirmat Pop.

ADVERTISEMENT

Transferat de Dinamo în ianuarie de la Oțelul, în schimbul sumei de 125.000 de euro, Pop a evoluat în 14 partide pentru formația „roș-albă” în acest an, însă nu a avut nicio realizare decisivă pe tabelă sub comanda lui Zeljko Kopic.

2.25 este cota Betano pentru ”total goluri: peste 2.5” la U Cluj - FCSB.