Life

Lovitură pentru Emily Burghelea! La ce corecții a supus-o Antena 1. Primele declarații

13.08.2020 | 08:59
Lovitura pentru Emily Burghelea La ce corectii a supuso Antena 1 Primele declaratii
ADVERTISEMENT

Scandalul dintre Emily Burghelea și Acces Direct este departe de a fi încheiat, fosta asistentă de la Antena 1 mărturisind că postul de televiziune i-a pus în cârcă o sumă impresionantă de bani pe care trebuie să o achite pentru că a făcut postări care fac trimitere directă către emisiune.

Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” a declarat că a primit mai multe notificări pe mail-ul personal legat de postările pe care le face în mediul online în contextul scandalului de la Antena 1. Frumoasa blondină a dezvăluit că postul de televiziune a „taxat-o” cu 5.000 de euro pentru fiecare trimitere către Acces Direct.

ADVERTISEMENT

Emily Burghelea are de dat o sumă colosală emisiunii prezentate de Mirela Vaida, însă spune că a fost contactată de avocați renumiți din țară care s-au oferit să o ajute în războiul cu Antena 1, și asta pro bono. Fosta asistentă TV are încredere în justiția din România și spune că are numeroase dovezi care atestă că Vulpița a fost bătută de Viorel.

Emily Burghelea, ”corecții” din partea postului de televiziune Antena 1, după demisie

„După ce mi-am dat demisia, legal adviserul mi-a trimis mai multe mail-uri (notificări) prin care îmi spunea că fiecare postare pe care o să o fac o să coste 5.000 euro (story+postări în feed+vloguri +orice declarație).

ADVERTISEMENT

I-am rugat să calculeze cât am de plată și i-am rugat să îmi dea contul în care să le trimit banii. Ulterior, în presă au apărut zvonuri «pe surse» că am să le dau 380.000 de euro și nu știu cum au făcut ei calculul ăsta.

După ce i-am întrebat cât am de plată în total, nu mi-au mai răspuns. Ce m-a bucurat cel mai tare a fost că avocați celebri s-au oferit să mă apere pro bono.

ADVERTISEMENT

Oameni foarte, foarte pricepuți, poate chiar cei mai pricepuți din domeniu. Au auzit despre caz și m-au contactat”, a povestit blondina pentru cancan.ro.

Mai mult decât atât, Emily Burghelea a mărturisit că povestea violențelor dintre soții Stegaru este cunoscută de toată echipa de la Antena 1, însă majoritatea se fac că plouă. Frumoasa vedetă a declarat că o colegă de la „Acces Direct” este dispusă să fie martor în procesul Emily Burghelea – Antena 1.

ADVERTISEMENT

Blondina nu a dezvăluit numele prietenei sale și este foarte optimistă în ceea ce privește verdictul scandalului în care a ajuns să fie implicată după ce a declarat în direct că Antena 1 mușamalizează violențele la care este supusă Veronica Stegaru de soțul ei, Viorel.

Chiar și o colegă din interior care încă mai lucrează acolo s-a oferit, în caz de proces, să vină martor și mi-a spus că nici ea nu este de acord cu ce se întâmplă acolo. M-a rugat să îi protejez identitatea momentan.

Acum aștept să văd ce o să fie. Sunt optimistă în eventualitatea unui proces și cu siguranță o să îl câștig pentru că am dreptate”, a mai precizat fosta asistentă de la Acces Direct, potrivit sursei citate.

 

 

ADVERTISEMENT