Sport

Lovitură pentru Manchester City! Erling Haaland, aproape să semneze

Erling Haaland și Manchester City se află în negocieri intense pentru prelungirea contractului. Singura problemă în calea înțelegerii
19.11.2024 | 09:15
Lovitura pentru Manchester City Erling Haaland aproape sa semneze
Erling Haaland, aproape de un acord cu Manchester City! / Foto: Erling Haaland (Instagram)
ADVERTISEMENT

Erling Haaland (24 de ani) și Manchester City negociază intens pentru prelungirea contractului. ”Cetățenii” nu vor să își asume niciun risc de a-l pierde pe starul norvegian. Angajamentul său actual mai este valabil până pe 30 iunie 2027.

Salariu uriaș propus de Manchester City pentru Erling Haaland

Campioana en-titre a Angliei i-a oferit un salariu gigantic starului norvegian. Scopul conducerii lui Manchester City este să îl convingă pe Haaland să își prelungească angajamentul până în vara anului 2029.

ADVERTISEMENT

Dacă Haaland își va da acordul, salariul său va ajunge de la 375.000 de lire sterline pe săptămână până la 500.000 (aproximativ 600.000 de euro!). Atacantul l-ar depăși cu mult și pe Kevin De Bruyne, informează mirror.co.uk.

L-ar întrece categoric și pe Kevin De Bruyne, coordonatorul echipei

Coechipierul său belgian este remunerat cu 400.000 de lire sterline pe săptămână. Erling Haaland ar putea deveni astfel detașat cel mai bine plătit fotbalist din Premier League.

ADVERTISEMENT

Erling Haaland ar fi dispus să accepte oferta făcută de Manchester City. Impresarii vârfului norvegian își doresc însă să păstreze clauza de reziliere în valoare de 150 de milioane de sterline.

ADVERTISEMENT

Clauza de reziliere, singura problemă în calea acordului

De cealaltă parte, conducerea ”cetățenilor” are ca obiectiv principal să îi elimine din noul contract clauza lui Haaland. Cele două parți ar putea ajunge la o soluție de mijloc în această privință delicată ce stă în calea înțelegerii.

Clauza de reziliere din contractul lui Erling Haaland la Manchester City ar putea fi mărită 200 de milioane de lire sterline. Haaland este evaluat, în momentul de față, de Transfermarkt la 200 milioane de euro. Este cea mai ridicată cotă de piață din lume, la egalitate cu cea a lui Vinicius.

ADVERTISEMENT

Erling Haaland, o veritabilă mașinărie de goluri la Manchester City

Dacă cele două părți vor ajunge la un acord, Erling Haaland va câștiga pe an circa 30 de milioane de euro doar din salariu! Ar fi o sumă impresionantă pentru câștigătorul Ghetei de Aur din 2023, respectiv golgheterul la zi din Premier League (12 goluri în 11 apariții!) și din precedentele două sezoane.

Din vara anului 2022, de când a fost adus de la BVB, norvegianul a devenit pentru campioana en-titre a Angliei o adevărată mașinărie de goluri. A marcat 105 goluri în 114 meciuri oficiale, în care și-a trecut în cont și 14 pase decisive!