Sport

Lovitură pentru Simona Halep! A pierdut terenul pe care l-a primit în urmă cu nouă ani

Simona Halep a rămas fără terenul de la Bușteni, pe care l-a primit în urmă cu nouă ani. Motivul din spatele deciziei autorităților locale.
20.01.2023 | 16:34
Lovitura pentru Simona Halep A pierdut terenul pe care la primit in urma cu noua ani
Simona Halep a rămas fără terenul pe care l-a primit la obținerea titlului de „Cetățean de Onoare” în orașul Bușteni. Sursă foto: Instagram - @simonahalep.
ADVERTISEMENT

Simona Halep a primit o nouă lovitură după scandalul de dopaj în care este implicată. Fostul lider WTA a pierdut terenul de la Bușteni pe care l-a primit în 2014. La acea vreme, tenismena născută la Constanța era premiată cu titlul de „Cetățean de Onoare” în orașul Bușteni.

Simona Halep a pierdut terenul de la Bușteni

Simona Halep (12 WTA) a rămas fără terenul de la Bușteni pe care l-a primit de la autoritățile locale odată cu obținerea titlului „Cetățean de Onoare” în orașul Bușteni. Fostul lider WTA a primit, mai exact, o porțiune de pământ de 500 de metri pătrați.

ADVERTISEMENT

Totuși, potrivit ultimului anunț făcut de Mircea Corbu, primarul orașului Bușteni, Simona Halep a rămas fără terenul primit în dar de la Emanoil Savin, fostul primar al stațiunii montane de pe Valea Prahovei.

Motivul pentru care Simona Halep a pierdut porțiunea de pământ a fost făcut public de Mircea Corbu printr-o postare pe rețelele de socializare. Primarul din Bușteni a precizat că Simona Halep nu a respectat parteneriatul propus, având obligativitatea să construiască pe acel teren în cel mult un an de când a primit titlul de „Cetățean de Onoare”.

ADVERTISEMENT

Motivul pentru care Simona Halep a rămas fără terenul de la Bușteni

„Reamintim că pentru a fi posibilă depunerea acestui proiect şi a avea terenurile disponibile, în cadrul Consiliului Local s-a aprobat retragerea dreptului de folosinţă pentru terenurile acordate gratuit pentru mai mulţi cetăţeni de onoare, persoanele aveau obligaţia începerii construcţiei în termen de un an de la data atribuirii terenului, dar nu şi-au exprimat dorinţa de a construi locuinţe în oraşul Buşteni şi nici nu au făcut vreun demers în acest sens din anul 2010”, a precizat Mircea Corbu, pe pagina de Facebook.

Totodată, primarul orașului a mărturisit că pe porțiunea de teren, deținută până de curând de Simona Halep, vor fi construite trei blocuri de locuințe sociale pentru tineri.

ADVERTISEMENT

„Acest proiect este unul dintre cele mai importante depuse până în acest moment de către Primăria oraşului Buşteni, proiectul privind construirea a trei blocuri nZEB de locuinţe sociale pentru tinerii din oraşul Buşteni.

Terenurile propuse pentru construcţia acestor blocuri sunt localizate pe Str. Urlătorii şi Str. Ştefan Cel Mare, iar valoarea eligibilă aprobată este de peste 14 milioane de lei, fonduri europene obţinute prin programul PNRR”, a mai spus Mircea Corbu.

ADVERTISEMENT

Simona Halep este suspendată provizoriu din tenis pentru dopaj

Simona Halep nu a mai jucat tenis de la sfârșitul lunii august 2022. Sportiva din România este suspendată provizoriu din tenis pentru că a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, substanță interzisă, la US Open 2022.

Campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 așteaptă un verdict de la forul independent de soluționare a litigiilor din sport, numit Sports Resolutions, din Marea Britanie.

În prezent, fostul lider WTA se află pe locul 12, însă va coborî în clasament după încheierea competiției de la Australian Open, acolo unde avea de apărat 240 de puncte pentru performanța din 2022, când ajungea până în optimi.

ADVERTISEMENT