News

Lovitură pentru TVR! Postul public a pierdut procesul intentat de mai mulți jurnaliști, printre care și Marina Almășan. Câți bani trebuie să plătească

Lovitură pentru TVR! Postul public de televiziune a pierdut un proces important în care angajații își cer drepturile. Printre beneficiari se hotărârii dată de instanță se numără și Marina Almășan.
12.12.2025 | 09:20
Lovitura pentru TVR Postul public a pierdut procesul intentat de mai multi jurnalisti printre care si Marina Almasan Cati bani trebuie sa plateasca
TVR, bun de plată în procesul primelor de sărbători. Foto-montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

TVR a pierdut procesul intentat de angajați, prin Mediasind, și acum e bun de plată. Printre persoanele care s-a plâns că postul public nu își onorează obligațiile se numără și prezentatoarea Marina Almășan.

TVR a pierdut procesul cu angajații

Instanța a decis că instituția trebuie să plătească fiecărui angajat o sumă de bani egală cu salariul minim de bază, ca primă de Crăciun pentru anul 2023. Fiecare din persoanele care au dat în judecată TVR în speța primelor de sărbători va trebui să primească sumele actualizate cu rata inflației, dat fiind că banii au întârziat. Pe lângă asta, instituția trebuie să plătească și o dobândă legală aferentă întârzierii.

ADVERTISEMENT

Decizia pronunțată de Tribunalul București nu este una definitivă. Ea poate fi atacată de către postul național de televiziune în termen de 30 de zile. Trebuie spus că acesta este doar unul din zecile de procese dintre instituție și angajații săi, după cum FANATIK a relatat pe larg în luna septembrie.

Marina Almășan și alte 17 persoane care lucrează la postul public au de primit, în total, peste 69.000 de lei

TVR trebuie să plătească o sumă totală de 69.930 de lei celor 18 reclamanți. Mai precis, fiecăruia urmează să îi revină 3.885 lei brut. După ce acest scandal pe bani a ieșit la iveală, TVR a explicat, pentru FANATIK, motivul pentru care nu au fost alocate sumele. Banii nu pleacă din simpla semnătură a șefului instituției, ci trec printr-un proces complex, dat fiind că orice plată se face la TVR este asistată de statul român.

ADVERTISEMENT

În interiorul instituției există un controlor delegat de Ministerul Finanțelor, un funcționar care are rolul de a aviza absolut toate cheltuielile care sunt mai mari de 30.000 de euro. Banii nu au fost prevăzuți în buget și, pe lângă primele restante, postul public mai e acuzat de un lucru. Se pare că cei de la TVR nu au acordat, în 2024, nici indemnizațiile de ieșire la pensie.

ADVERTISEMENT

„Sunt mai multe procese”

„Sunt mai multe procese. 1.000 de angajați sunt în proces. Noi nu ne-am recuperat un beneficiu din contractul colectiv de muncă din cauza unei ordonanțe a guvernului și am dat în judecată instituția, asta am putut să facem. E vorba despre drepturi salariale, e o primă de Crăciun care nu s-a acordat la vremea respectivă din cauza acelei ordonanțe de guvern. Așteptăm să vedem ce ne spune instanța”, ne spunea, în septembrie, Emanuel Sorin Torică, liderul de sindicat care îi reprezintă pe angajații TVR.

Televiziunea spune că n-a dat prime pentru că nu a lăsat-o guvernul

TVR ne-a precizat, atunci, că nu are voie să acorde prime, invocând o hotărâre a guvernului. „Potrivit art. XIII din OUG nr. 31/2024, începând cu anul 2024, operatorii economici cu pierderi contabile și/sau plăți restante la 31 decembrie 2023 — categorie în care se încadrează TVR — au interdicția expresă de a acorda premii, prime, bonusuri sau alte drepturi de natură salarială similare. Această interdicție este formulată în termeni imperativi și cumulativi, fiind condiționată de o serie de cerințe cumulative, printre care: aprobarea unui plan de redresare financiară, menținerea numărului de personal, menținerea exclusivă a drepturilor aflate în plată la 31 decembrie 2023 și, mai ales, interdicția de a acorda orice drept salarial suplimentar care nu a fost deja bugetat și aflat în plată”, ne-a transmis conducerea TVR în urmă cu câteva luni. În instanță, există 98 de dosare  care au ca obiect plata primelor de Crăciun sau de Paște.

ADVERTISEMENT
Tags: