Revelația sezonului, U Cluj, este echipa care încasează cei mai mulți bani publici, și tocmai a primit o veste proastă într-o Ordonanță de Urgență pe care Guvernul a aprobat-o pe 4 septembrie. Ordonanța a fost deja publicată în Monitorul Oficial, deci ea produce efecte. Care este modificarea importantă pentru U Cluj și pentru celelalte cluburi care primesc bani publici?
Ele nu vor putea consuma în următoarele șase luni mai mulți bani din fondurile publice decât au cheltuit în primele șase luni ale acestui an. Este o limitare la care a apelat Guvernul pentru a mai diminua costurile într-un context economic pe care Executivul îl descrie ca pe unul dificil, cu deficit bugetar excesiv și cu o creștere economică mai lentă decât era previzionat.
Formularea din textul Ordonanței: ”Având în vedere obligația Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele și obligațiile bugetare, precum și riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu și lung, precum și predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice a României, ținând cont că pentru România a fost declanșată procedura de deficit excesiv”.
Măsurile din Ordonanță nu vizează în mod special sportul, ele se referă la toate instituțiile alimentate din bani publici. Tuturor le este aplicată restricția aceasta de a nu mai avea voie să consume mai mult decât au consumat în primele șase luni din 2024. U Cluj nu este, în niciun caz, singura formație alimentată din fonduri publice.
Doar că sumele pe care le-au primit alb-negrii în anii recenți au fost imense! Ei au avut două milioane de euro de la Primăria Cluj în 2023, iar pentru anul în curs le-au fost alocați 2,5 milioane de euro. Banii mulți care au venit de la Primărie au ajutat-o pe U să progreseze în mod constant.
”Șepcile roșii” au promovat în 2022 în SuperLiga ca urmare a barajului pe care l-au disputat cu Dinamo. În numai doi ani și un pic, U s-a transformat într-o candidată la câștigarea campionatului! Obiectivul nu este acesta în mod oficial, însă parcursul foarte bun din campionat i-a făcut pe jucători să viseze și i-a determinat pe adversari să-i ia în serios pe ardeleni.
U a învins în Giulești în runda trecută, 2-0 cu Rapid la revenirea lui Marius Șumudică în calitatea de antrenor pe arena din Grant. Oamenii lui Ioan Ovidiu Sabău și-au consolidat astfel poziția de lideri cu cinci puncte peste a doua clasată, Oțelul Galați, care are un meci mai puțin disputat, și cu opt puncte peste Dinamo și peste Universitatea Craiova, următoarele din clasament.
Ordonanța de Urgență limitează cheltuielile de la U, însă clubul poate să jongleze cu bugetul astfel încât să mai compenseze cu bani din alte surse. Societatea are în jurul a două milioane de euro din drepturi TV pentru acest sezon, mai încasează sume și din publicitate. A mai luat 300.000 de euro de la FCSB pentru transferarea lui Daniel Popa.
Finanțarea masivă din bani publici a fost posibilă și datorită simpatiei de care U beneficiază din partea primarului Emil Boc. Rivala locală CFR nu beneficiază de același tratament, fosta campioană nu e finanțată din bani publici. Boc a atras atenția în timpul unui derby clujean când s-a bucurat la un gol marcat de U, deși echipa care încasase golul era tot din orașul pe care-l conducea el.