Sport

Lovitură reuşită de Rapid la handbal feminin. L-a adus antrenor pe selecţionerul de „argint“ al Spaniei

05.11.2020 | 12:54
Lovitura reusita de Rapid la handbal feminin La adus antrenor pe selectionerul de argint al Spaniei
ADVERTISEMENT

Rapid este primul club din Liga Florilor care îşi schimbă antrenorul. Bucureştenii s-au despărţit de Carmen Amariei şi l-au numit în locul acesteia pe Carlos Viver, selecţionerul naţionalei feminine de handbal a Spaniei.

Carlos Viver a condus ibericele până în finala Campionatului Mondial din 2019. În ultimul act al competiţei, Spania a pierdut în ultima secundă cu Olanda şi a obţinut medalia de argint.

ADVERTISEMENT

Carmen Amariei a antrenat echipa feminină de handbal a Rapidului timp de un an şi o lună. A debutat pe 5 octombrie 2019.

Selecţionerul Spaniei, noul antrenor al Rapidului la handbal feminin

Carlos Viver este un nume important în handbalul spaniol, cu o carte de vizită bună. Ca jucător a evoluat pe postul e extremă stângă şi a marcat peste 1.000 de goluri în campionat.

ADVERTISEMENT

Ca antrenor, a preluat seleţionata Spaniei în anul 2017, dar primul rezultat notabil l-a reuţit în 2019. La Mondialul din 2017, a încheiat pe locul 11, iar la Europeanul din 2018, pe locul 12. În 2019, la Mondialele din Japonia, a fost la un pas de „aur“, pierzând în ultima secundă finala cu Olanda (29-30).

Carlos Viver va pregăti în paralel Rapid Bucureşti şi naţionala Spaniei. În Liga Florilor, are contract până la finalul acestui sezon, dar şi opţiune de prelungire pentru încă un an. Obiectivul este calificarea în cupele europene. Secundul lui Viver este David Gineste Montes.

ADVERTISEMENT

Carmen Amariei, prima antrenoare demisă

Carmen Amariei a stat pe banca Rapidului din 5 octombrie 2019. Primul meci a însemnat şi prima victorie, 18-17 contra celor de la Unirea Slobozia.

Sub conducerea fostului inter al naţionalei României, giuleştencele au jucat 18 partide în campionat: 3 victorii, două remize şi 13 înfrângeri.

ADVERTISEMENT

Cea mai importantă realizare a fost calificarea în Final Four-ului Cupei României, competiţie pe care a încheiat-o pe locul 4.

ADVERTISEMENT