Sezonul regulat al SuperLigii României se apropie de final, iar Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul pentru etapa cu numărul 30. Cel mai important meci al acestei runde este derby-ul dintre FCSB și Universitatea Craiova.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat vineri, 28 februarie, care este programul complet al etapei cu numărul 30 din SuperLiga României, runda care pune punct sezonului regulat. Evident, cel mai interesant meci este de departe cel dintre FCSB și Universitatea Craiova.
Revenit pe banca Universității Craiova, Mirel Rădoi își va întâlni fosta echipă, iar disputa va avea loc la câteva zile după manșa tur a optimilor UEFA Europa League. FCSB va întâlni Lyon pe Arena Națională din București.
Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, Daniel Bîrligea nu va fi disponibil pentru meciurile cu Rapid și Universitatea Craiova din sezonul regulat, dar nici pentru dubla contra grupării din Ligue 1.
Ora 17.00 Oțelul Galați – Politehnica Iași
Ora 20.00 Farul Constanța – Universitatea Cluj
Ora 18.00 Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 20.30 FC Hermannstadt – FC Rapid 1923
Ora 15.00 CFR 1907 Cluj – Gloria Buzău
Ora 20.00 FCSB – Universitatea Craiova
Ora 17.00 FC Botoșani – Unirea Slobozia
Ora 20.00 UTA Arad – Dinamo București
După ce Sepsi Sfântu Gheorghe a remizat pe teren propriu cu CFR Cluj, scor 1-1, s-a stabilit și configurația finală a play-off-ului, covăsnenii având nevoie de o victorie pentru a păstra șanse matematice la calificare.
Dinamo și Rapid au postat pe social media imediat după fluierul final al partidei de pe Sepsi Arena, iar performanța a fost salutată de fanii „câinilor”, care nu au uitat că echipa a jucat baraj de menținere în sezonul trecut pentru a continua în SuperLiga.