Liga Profesionistă de Fotbal a laudat Federația Română, după ultimele rezultate înregistrate de echipele naționale. Într-un comunicat oficial postat pe propriul site, LPF pare că a îngropat securea războiului cu oficialii de la Casa Fotbalului.
”Liga Profesionistă felicită Federația Română de Fotbal pentru excepționalele rezultate ale echipei naționale de tineret, victorioasă împotriva selecționatelor Portugaliei și, respectiv, Bosniei-Herțegovina, precum și pentru parcursul bun din Liga Națiunilor al echipei naționale de seniori”, se arată în comunicatul LPF.
LPF laudă FRF: ”Fotbalul românesc e pe un drum bun”
”LPF vede în meciurile reușite de cele două selecționate munca depusă cu talent și devotament de către cei responsabili din cadrul FRF și le urează tuturor succes mai departe! Suntem convinși că fotbalul românesc e pe un drum bun și că va reveni în cel mai scurt timp în elita celui european”, se mai scrie în comunicatul prin care LPF îi laudă pe oficialii FRF.

Oficialii celor două foruri ale fotbalului românesc s-au aflat de mai multe ori în conflict, ultima dată la finalul anului trecut pe tema introducerii arbitrajului video în Liga 1 Betano. ”Liga Profesionistă de Fotbal a luat act cu neplăcută surprindere de ultimele declaraţii făcute de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, pe tema implementării sistemului de arbitraj video (VAR). Şi noi ne dorim ca toate meciurile să beneficieze de acest sistem, dar până la implementarea lui generală în Liga 1 Betano, considerăm că nu putem abandona ideea testării acestuia în următoarea etapă a întrecerii. Dorim implementarea lui la toate meciurile din Liga 1 Betano începând cu sezonul 2018/2019”, spuneau conducătorii LPF la acea vreme.
Naționala de tineret este aproape de calificarea la Euro-2019
Echipa națională de seniori a României a debutat cu două rezultate de egalitate în Liga Națiunilor, competiție înființată de curând de UEFA. La 7 septembrie, ”tricolorii” au remizat cu Muntenegru, scor 0-0, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, iar trei zile mai târziu a încheiat la egalitate cu Serbia, scor 2-2, la Belgrad. Golurile au fost marcate de Nicolae Stanciu din penalty și de George Țucudean.
Reprezentativa de tineret a României a obținut două victorii de senzație în preliminariile Campionatului European din 2019 și au luat o opțiune serioasă pentru calificarea la turneul final. Elevii lui Mirel Rădoi au învins cu 2-1 Portugalia în deplasare, iar apoi au trecut pe teren propriu, la Ovidiu, de Bosnia-Herțegovina, scor 2-0. Dacă în partida de la Pacos Ferreira eroul ”tricolorilor mici” a fost portarul Ionuț Radu, care a apărat un penalty în minutul 90+9, în meciul cu Bosnia a ieșit la rampă Ianis Hagi, care a dat un gol direct din corner și a pasat decisiv la reușita lui Adrian Petre.
-
Dan Petrescu, desființat de Radu Banciu după ce a semnat cu Kayserispor! ”Mi-ar fi ruşine”
-
Jerry Gane, ședință cu noul manager sportiv de la Dinamo! Antrenorul a cerut urgent două transferuri. Exclusiv
-
Ăsta da noroc! A câștigat peste un miliard de lei cu un bilet de loto. Trei numere au fost suficiente
România va mai juca două meciuri în această grupă, ambele pe teren propriu, cu Ţara Galilor, la 12 octombrie, şi cu Liechtenstein, la 16 octombrie. La aceeaşi dată, 16 octombrie, va avea loc meciul Portugalia – Bosnia-Herţegovina. Portughezii mai au un meci în Liechtenstein, la 11 octombrie. La turneul final se califică direct doar prima clasată în grupă. Cele mai bune patru din nouă ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off în dublă manşă pentru a stabili ultimele două selecţionate care merg la CE. Pentru a fi siguri de calificarea de pe primul loc, “tricolorii mici” mai au nevoie de patru puncte în ultimele două meciuri.