Fotbal intern

LPF propune o altă dată pentru reluarea campionatului: „Termenul de 31 martie nu e realist”

13.03.2020 | 18:38
LPF propune o alta data pentru reluarea campionatului Termenul de 31 martie nu e realist
ADVERTISEMENT

Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a vorbit despre situația care s-a creat în Casa Pariurilor Liga 1 și nu crede că data de 31 martie este potrivită pentru reluarea campionatului, din cauza vitezei de răspândire a coronavirusului.

Secretarul general al LPF nu crede că data de 31 martie este potrivită pentru reluarea campionatului

Justin Ștefan, secretarul general al LPF, consideră că termenul de 31 martie pentru reluarea campionatului este nerealist și crede că data de 15 mai este mult mai potrivită pentru ca echipele din România să poată continua competiția.

ADVERTISEMENT

„După mine, termenul de 31 martie nu este un termen realist, având în vedere viteza de răspândire a coronavirusului. Pe 17 martie urmează să aibă loc o videoconferintă cu forul care reprezintă interesele tuturor Ligilor Profesioniste.

E clar că va trebui să avem o dată de referință mai realistă. Jucătorii pot pleca mai devreme în vacanță. Data de 15 mai ar fi mai potrivită, pentru că ne-ar permite să terminăm campionatul la sfârșitul lunii iunie.

ADVERTISEMENT

Și dacă se va desfășura EURO 2020, probabil că se va juca peste EURO. Totuși, nu putem aprecia cu siguranță ce se va întâmpla în viitor”.

Scenariile în cazul în care nu se termină campionatul

Justin Ștefan a vorbit și despre trei scenarii posibile în cazul în care campionatul nu se va putea relua:

ADVERTISEMENT

„Dacă nu se va putea termina campionatul, avem o situație nereglementată, dar putem oferi o departajare printr-un baraj, ori să tragem linie la clasamentul actual sau să anulăm campionatul, dar aceasta din urmă este foarte puțin probabilă.

Pentru liga a doua, datele pot fi mai flexibile, pentru că acolo nu sunt fotbaliști implicați în vederile naționalei. Sunt șanse mari ca meciul Islanda – România să nu se desfășoare”.

ADVERTISEMENT

„Cred că doar interesele economice au stat la baza meciurilor care s-au desfășurat cu spectatori în tribune, în ultima săptămână.

Din păcate, am văzut că și pe străzi românii se comportă ca la carnaval. Trebuie să înțelegem că nu este un concediu de odihnă. Echipele trebuie să evite pe cât se poate antrenamentele și meciurile amicale.

Am înțeles că de la Clinceni au plecat câțiva jucători, dar le va fi foarte greu când se vor întoarce acasă, pentru că vor sta 14 zile în carantină”, a mai spus Justin Ștefan.

„Nu am avut nicio discuție cu reprezentanții AFAN, lucrurile vor rămâne la latitudinea înțelegerilor dintre club și jucători”, a mai ținut să precizeze Justin Ștefan în cazul în care mai multe cluburi nu vor vrea să-și plăteascp jucătorii pe întreaga durată a pandemiei.

ADVERTISEMENT