Fotbal intern

LPF vrea expert în arbitraj, până la implementarea VAR! Cine este cap de listă

16.02.2021 | 19:53
LPF vrea expert in arbitraj pana la implementarea VAR Cine este cap de lista
ADVERTISEMENT

Liga Profesionistă de Fotbal are în plan angajarea unui expert în arbitraj pentru a analiza prestația ”fluierașilor” după fiecare etapă, iar raportul să fie făcut public.

Un fost arbitru FIFA este pe lista LPF pentru acest proiect, dar secretarul general al forului fotbalistic, Justin Ștefan, a declarat că nu este exclus ca o comisie independentă, formată din experți din străinătate, să analizeze prestațiile arbitrilor din Liga 1.

ADVERTISEMENT

”Am zis să aducem pe cineva din arbitraj, mie mi-ar fi plăcut să avem o comisie independentă, chiar de afară. Nu știu dacă se poate întâmpla asta, dar vom întocmi rapoarte la fiecare etape”, a spus Justin Ștefan, la Digi Sport.

Expertul intern e Marius Avram

Până să se implementeze sistemul VAR în Liga 1, LPF va cere expertiza unui profesionist, iar cel la care LPF s-a gândit este Marius Avram, retras recent din arbitraj.

ADVERTISEMENT

”Avem intenția să aducem un expert pe arbitraj în cadrul LPF, un arbitru profesionist. Care să analizeze prestațiile după fiecare etapă și să avem o părere competentă și pe zona asta. E posibil să fie și Marius Avram”, a explicat Justin Ștefan.

Oficialul LPF a lămurit și de ce s-a ajuns la această idee: ”Vrem să ni se audă vocea în spațiul public”.

ADVERTISEMENT

Dare de seamă săptămânală

Ideea reprezentanților LPF este ca analiza și raportul realizat pe marginea prestației arbitrilor, să fie făcute publice, în cadrul unei emisiuni pe care secretarul general al LPF o realizează săptămânal pe pagina de Facebook a LPF.

Ștefan a lansat provocarea la nivelul următor și spune că oricine poate combate analiza lui Marius Avram, dacă va avea argumente.

ADVERTISEMENT

”Acum dacă Marius Avram vine și spune da mă, așa stă treaba și va primi contra-argumente, nu e o problemă, dar aceia ce îl combat trebuie să demonstreze că așa stă treaba.

Nu este bătută în cuie forma în care vom face aceste rapoarte. Mai sunt discuții în acest sens”, a mai spus Justin Ștefan, secretar general al LPF, la Digi Sport.

ADVERTISEMENT