Iubitorii snookerului din România vor avea şansa să îl vadă la lucru pe noul campion mondial, Luca Brecel. Aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate, belgianul va disputa două meciuri demonstrative în compania lui Jimmy White, campionul mondial al seniorilor.
Pe data de 9 iunie, la circul Globus din Bucureşti va avea loc primul meci demonstrativ între Luca Brecel şi Jimmy White. Apoi, o zi mai târziu, pe 10 iunie, cei doi vor juca la Cluj, într-un eveniment exclusivist.
Evenimentul de la Cluj va fi într-un format “dinner show” la restaurantul Da Pino. Va fi o seară de neuitat pentru iubitorii snookerului, care vor avea prilejul de a lua cina şi de a vedea şi chiar juca snooker împotriva campionilor mondiali.
Artizanul acestui eveniment este Adrian Thiess. Omul de afaceri l-a adus pentru prima dată în România pe Ronnie O’Sullivan, în 2015, iar un an mai târziu a organizat Mastersul European, primul turneu oficial disputat pe teritoriul României. El a declarat pentru FANATIK:
“Este o mare onoare să îi avem pe Luca Brecel, primul campion mondial din Europa continentală şi pe Jimmy White, unul dintre cei mai iubiţi jucători de snooker şi omul care a reuşit să câştige pentru a patra oară Campionatul Mondial de seniori.
Pentru iubitorii snookerului din România este o oportunitate unică de a vedea la lucru doi campioni mondiali. Va fi garantat un show spectaculos”, a spus Adrian Thiess pentru FANATIK.
Pentru meciul de la Circul Globus, biletele se pot cumpăra de pe site-ul bilete.ro, iar preţurile variază între 125 de lei şi 2200 de lei la Super VIP, care include întâlnirea cu jucătorii, bilă de snooker semnată, cină şi alte cadouri de la parteneri.
Preţuri bilete:
Super Vip: 2200 lei + taxe
Vip: 590 lei + taxe
Categoria 1: 265 lei + taxe
Categoria 2: 180 lei + taxe
Categoria 3: 125 lei + taxe
Pentru evenimentul de la Cluj, preţul biletelor începe de la 500 de lei, numărul acestora fiind limitat. Tichetele pot fi achiziţionate prin intermediul Oberjin Private Members Club.
Luca Brecel a devenit pentru prima dată campion mondial în 2023, după o finală superbă împotriva lui Mark Selby, câştigată cu 18-15. Belgianul este cel care l-a învins în sferturile de finală, pe campionul en-titre, Ronnie O’Sullivan.
Adversarul său, Jimmy White, este omul care a câştigat pentru a patra oară Campionatul Mondial al seniorilor. În vârstă de 61 de ani, White este şi unul dintre cei mai ghinionişti jucător de snooker din istorie, pierzând cele şase finale de campionat mondial pe care le-a disputat între 1984 şi 1994, cinci fiind împotriva lui Stephen Hendry.