News

Lucian Bode își cere scuze după accident: „Dormeam pe bancheta din spate”

04.09.2020 | 15:36
ADVERTISEMENT

Lucian Bode se spală pe mâini după ce mașina în care se afla a produs un accident în urmă cu o săptămână.

Ministrul Transporturilor susține că dormea pe bancheta din spate a mașinii și dă vina pe șoferul de la SPP care a depășit o coloană de mașini fără a avea acest drept.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, Bode și-a cerut scuze public după ce Opoziția i-a cerut demisia și a comparat acest caz cu nefericitul caz al lui Gabriel Oprea.

UPDATE, 15.30 / Premierul Ludovic Orban se adaugă corului de apărători ai lui Bode și spune că nu se pune problema ca ministrul să fie schimbat.

ADVERTISEMENT

„Atunci când eşti într-o maşină a SPP, tu comunici doar destinaţia şi ora la care trebuie să ajungi. Demnitarul nu are nicio putere de a dicta echipei SPP-ului care îi asigură deplasarea viteza cu care să se deplaseze şi conduita în trafic. Domnul Bode este un om extrem de serios, un om care niciodată nu a abuzat de funcţie în vreun fel, dimpotrivă este un om simplu, este un om cu bun simţ. Din punctul meu de vedere, eu cred că activitatea unui ministru trebuie evaluată după rezultate, iar rezultatele se văd, sunt vizibile.

Deci încă o dată, nu are niciun fel de răspundere, nu a fost la volan, nu a impus în nicun fel ritmul de deplasare, nici nu poate legal să impună ritmul de deplasare, nu a avut practic niciun fel de răspundere directă în producerea acestui eveniment, de regulă nu face lucrul ăsta, nu este un om care să abuzeze de prerogativele funcţiei de ministru şi dimpotrivă este un om foarte modest, un om cu bun simţ şi nu cred că acuma, pe un accident care într-adevăr a avut loc se poate lua o decizie legată de mandatul de ministru şi repet trebuie judecat după ceea ce face efectiv ca ministru”, a declarat Orban.

ADVERTISEMENT

Lucian Bode își cere scuze pentru accidentul în care a fost implicată mașina sa

Regret nespus acest incident. Voi continua să mă deplasez dintr-un capăt în celălalt al țării respectând normele de transport”, s-a scuzat Lucian Bode.

Bode insistă că dormea pe bancheta din spate și nu are nicio vină în accidentul produs de șoferul său.

ADVERTISEMENT

În momentele premergătoare regretabilului incident de duminică, mă odihneam. Călătoaream deja de 4 ore și jumatate”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Bode aruncă pisica în curtea celor de la SPP, pe care-i consideră exclusiv vinovați de producerea accidentului, potrivit Mediafax.

„Le-am comunicat celor de la SPP că destinația finală e sediul Guvernului, iar ora de sosire pe care o anticipez era ora 20, așadar nu aveam niciun motiv să ne grăbim. Niciodată n-am fost preocupat de cum conduce angajatul SPP în zecile de mii de kilometri parcurși. Până duminică au condus implecabil.

În momentele premergătoare regretabilului incident de duminică mă odihneam”, a completat Bode.

Între timp, dosarul accidentului va ajunge la Parchetul Militar. USR i-a cerut lămuriri lui Bode, în timp ce PSD i-a cerut demisia. Președintele Klaus Iohannis și-a apărat ministrul, explicând că acesta nu are nicio vină.

În primul rând pot să spun că este regretabil că se întâmplă un accident, chiar în condițiile în care în mașină se află un demnitar al statului. De aici putem să tragem cel puțin două concluzii clare. Prima, că nu este bine să te grăbești când vrei să ajungi cu mașina undeva și acesta este un lucru pe care ar trebui să îl reținem cu toții. Doi, se vede încă o dată, din păcate, foarte clar nevoia dezvoltării infrastructurii. Dar, din toată discuția, partea bună este că nu a fost nimeni grav rănit și acesta este un noroc. În rest, autoritățile competente vor face investigațiile de rigoare”, a explicat Iohannis.

ADVERTISEMENT