News

Lucian Bode: ”Radu Gavriș va fi înlocuit din funcție. Am văzut că se lupta cu pandemia din interior”

25.01.2021 | 10:51
Lucian Bode Radu Gavris va fi inlocuit din functie Am vazut ca se lupta cu pandemia din interior
Lucian Bode, mesaj ferm după incidentul de la Pitești: ”Fiecare răspunde pentru faptele sale”. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Ministrul de Interne Lucian Bode a anunțat că Radu Gavriș că fi înlocuit din funcție după incidentul de vineri seara când 27 de persoane, printre care șefi din Poliție și procurori, au fost surprinse în timp ce încălcau legea și participau la o petrecere într-un restaurant din centrul Capitalei.

”Am dispus înlocuirea ofițerului, care avea și funcție de conducere la Poliția Capitalei. (…)Am văzut că domnul polițist se luptă cu pandemia din interior și nu aș vrea să-i mai dăm această posibilitate”, a anunțat ministrul la Antena 3.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Bode a mai declarat că va solicita lămuriri cu privire la modul cum au ajuns în spațiul public informațiile și imaginile de la acea acțiune a oamenilor legii. Gavriș, adjuct al poliției Capitalei, se ocupa și de coordonarea campaniei de luptă contra noului coronavirus.

Lucian Bode: Am dispus înlocuirea ofițerului Radu Gavriș

După apariţia informaţiilor potrivit cărora peste 20 de şefi din Poliţie şi procurori au participat la o petrecere ilegală la un local din București, Radu Gavriş a fost înlocuit cu Bogdan Berechet din funcţia de Coordonator al campaniei de luptă contra Covid-19. Anunțul a fost făcut de ministrul de interne Lucian Bode.

ADVERTISEMENT

Radu Gavriș a susținut că nu a fost vorba despre o petrecere și nu a încălcat nicio lege.

“Nu a fost absolut nicio petrecere, a fost o masă cu cinci persoane. Am băut o bere după-amiază. Hanul lui Manuc are o formă de terasă. Dacă am încălcat legea, nu-i nicio problemă, să fiu sancționat contravențional. Nu am fost la masă cu mai multe persoane decât prevede legea. Eu consider că am fost într-un spațiu deschis, conform definiției legale. Nu am fost la masă cu oameni politici, oameni de afaceri, interlopi. Nu am făcut nimic”, a declarat Radu Gavriș după incident.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a transmis sâmbătă seara un comunicat prin care infirmă că în restaurantul respectiv ar fi avut loc o petrecere privată.

ADVERTISEMENT

„Atât în seara zilei de 22.01.2021, cât şi în cursul zilei de astăzi, s-a acreditat public ideea că la un local din centrul mun. Bucureşti a fost organizată o petrecere privată unde ar fi participat mai mulţi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, alături de ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei şi de alte persoane, dintre care una carantinată.

În urma verificărilor efectuate la nivelul unităţii noastre a rezultat că, în realitate, patru procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti se aflau în localul din Centrul Vechi al municipiului Bucureşti, împreună cu un ofiţer din cadrul Poliţiei Capitalei, fără a avea vreo legătură cu ceilalţi clienţi ai localului, spaţiul respectiv fiind deschis publicului în acel moment”, transmite PTB.

ADVERTISEMENT
Tags: