Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, l-a ironizat, miercuri, pe prim-vicepreședinte PNL, Rareș Bogdan, despre care a spus că a pus cartea scrisă de Nicolae Ciucă ”în linie cu ’Capra cu trei iezi’”.
Social-democratul a vorbit și despre scandalul izbucnit în jurul cărții scrise de Nicolae Ciucă și a subliniat că liderul liberal ar trebui să explice de ce a folosit două milioane de euro, din bani publici, pentru a-și promova lucrarea.
Lucian Romașcanu este de părere că social-democrații și liberalii au publicuri diferite și a transmis că nu știe dacă colegii săi din PSD vor citi cartea lui Ciucă, însă el cu siguranță o va răsfoi.
”Cred că avem publicuri diferite și eu cu certitudine o s-o răsfoiesc, poate o s-o și citesc. Acum să vedem dacă au meritat toate cele două milioane de euro puse în promovarea sa. În rest, foarte bine că lumea scrie cărți, ar fi foarte bine să le și citească lumea”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD la B1TV.
De asemenea, social-democratul a subliniat că ”Dl Rareș Bogdan a pus această carte în linie cu ’Capra cu trei iezi’ și ’Cățeluș cu părul creț’”
”Sper să nu existe o comparație calitativă între cele enunțate de Rareș Bogdan și să fie un plus pentru istoria contemporană a Românei. Rămâne această discuție de ce cu banii din subvenție”, a mai spus Romașcanu.
Reacția lui Lucian Romașcanu a venit la numai câteva zile după ce Rareș Bogdan a spus că românii nu citesc și că „după Capra cu trei iezi, unii vor mai ține, în sfârșit, mâna pe o carte, a lui Nicolae Ciucă”.
Întrebat dacă coaliția PSD-PNL scârțâie în acest moment, purtătorul de cuvânt al PSD, a răspuns: „Coaliția Nicu și Marcel intră într-o etapă firească de poziții adverse politice, suntem concurenți în alegeri și sigur că e și această nuanță atractivă pentru media”.
”În ce privește guvernarea, după cum au spus toți, premierul Ciolacu în primul rând, e Guvernul României, nu al PSD sau al PNL și și-a asumat o răspundere extrem de mare de a conduce țara până la finele anului și o va face. În rest, e luptă politică cu tușe mai mult sau mai puțin groase”, a transmis Lucian Romașcanu.
El este de părere că asta e campania electorală și ”o să fie din ce în ce mai interesantă pentru media. Noi vrem să mergem într-o zonă în care să ne comunicăm programele. Suntem puși în fața oamenilor cu tot ce am realizat și avem ce spune”.