Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat luni că în fruntea PNL există o echipă a cărui scop este retrogradarea partidului ”în liga inferioară a relevanţei politice”.
”Planul CIUCĂ. Există în fruntea PNL o echipă care, se pare, are ca scop retrogradarea partidului în liga inferioară a relevanţei politice. Aceleaşi acuze fără probe, minciuni spuse cu o lejeritate fără precedent la acest nivel, nu au cum să convingă oamenii să se întoarcă către PNL”, a transmis Lucian Romaşcanu printr-o postare pe Facebook.
Noul președinte al Consiliului Județean Buzău a subliniat că șeful PNL își combate cu ”cuvintele altora” propriile sale convingeri.
”Domnul general combate cu cuvintele altora chiar propriile convingeri de acum 3 ani, contorsionând nu doar logica ci şi onoarea cu care îl creditam până mai ieri”, a mai spus Romașcanu.
Social-democratul nu a ratat ocazia de a-l ironiza pe liderul liberal despre care a spus că ”dacă tot are de gând să coboare în subsolul politicii, măcar să o facă prin mesaje scrise corect româneşte…”.
Mai mult, el a ținut să precizeze că ”înţelegem de la Rares Bogdan că PNL va vota Simion în turul 2. Atunci, de unde supărarea?”.
Reacția purtătorului de cuvânt al PSD a venit la scurt timp după ce președintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că pe listele AUR de la alegerile parlamentare s-ar afla mai mulți social-democrați.
”Pe listele AUR se află chiar membrii PSD! Împreună cu vicleșugul pus în scenă la CCR, planul Hrebenciuc prinde contur”, a transmis Nicolae Ciucă.
Candidatul PNL la Președinția României i-a acuzat pe cei de la PSD și AUR că vor să creeze o majoritate antidemocratică care va desăvârși „visul politic al lui Liviu Dragnea”.
Totodată, acesta a făcut un apel la electorat să se coalizeze în spatele PNL, ca să nu permită ca „PSD, Marcel Ciolacu și meditatorii lui să controleze toată România”.