News

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, acuze dure: „Europeanul Klaus Iohannis a murit”

03.05.2020 | 13:26
Lucian Romascanu purtatorul de cuvant al PSD acuze dure Europeanul Klaus Iohannis a murit
Lucian Romaşcanu (PSD) acuzaţii dure pentru Klaus Iohannis foto: Octav Ganea/Inquam
ADVERTISEMENT

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a lansat mai multe acuze dure la adresa șefului de stat. Klaus Iohannis a fost pus la zid după ce s-a luat de social-democrați și UDMR din cauza proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc.

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, acuze dure!

Vă readucem aminte că acest proiect a fost adoptat tacit în Camera Deputaților și respins mai apoi în Senat. Situația nu a picat bine pentru niciun pol de putere al politicii românești.

ADVERTISEMENT

Acum, PSD solicită Serviciului Român de Informaţii„ia atitudine” şi să precizeze dacă există informaţii cu privire la un „aşa-zis troc” între PSD şi Ungaria privind Ţinutul Secuiesc, după afirmaţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis pe acest subiect.

„Europeanul Klaus Iohannis a murit”

„Preşedintele a acuzat PSD de înţelegeri oculte cu Ungaria pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.

ADVERTISEMENT

Fără nicio probă, fără nicio dovadă, fără niciun argument. Este pur şi simplu o minciună majoră, gravissimă, impardonabilă.

Europeanul Iohannis a murit. Ieşirea sa publică, de un naţionalism primitiv, retrograd şi mincinos îl descalifică pe domnul Iohannis ca lider credibil în Uniunea Europeană a anului 2020”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu.

ADVERTISEMENT

De altfel, social democratul îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că a lansat în spaţiul public „trei minciuni prezidenţiale premeditate”, al căror scop ar fi „salvarea electorală” a PNL, care ar „pierde teren” în sondajele de opinie.

Conferință de presă susținută de purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, și senatorul PSD, Daniel Zamfir, la sediul PSD

Posted by Partidul Social Democrat on Sunday, May 3, 2020

Proba acestei minciuni deplorabile este chiar votul care a respins rapid şi categoric această lege în Senatul României.

ADVERTISEMENT

În schimb ne amintim cu toţii şi am văzut cu toţii cum preşedintele Iohannis, astăzi un român foarte verde, lua poziţie de drepţi când auzea imnul aşa-zisului ţinut secuiesc iar partidul său, PNL, a votat în 2005 pentru proiectul de la acel moment care permitea autonomia aşa-zisului şinut secuiesc şi atunci PSD a votat împotrivă”,  a mai afirmat Lucian Romaşcanu.

„SRI nu mai poate să tacă. În această situaţie de o gravitate extremă Partidul Social Democrat cere Serviciului Român de Informaţii să ia atitudine publică şi să spună dacă există informaţii legate de acest aşa-zis troc menţionat de preşedintele Iohannis.

În cazul în care Serviciul Român de Informaţii nu va ieşi public, Partidul Social Democrat va convoca Comisia pentru Controlul SRI din Parlament pentru a solicita în Parlament răspunsurile de care toţi avem nevoie”,  a mai spus Romaşcanu.

 

 

ADVERTISEMENT