Lucian Viziru explică de ce nu mai vorbește cu Augustin, fratele lui: ”Înțeleg de ce nu mă iubește”

Lucian Viziru își aduce aminte cum a luat decizia să se apuce de muzică, ce l-a determinat să ajungă pe scenă și ce a pățit la primul concert.

Lucian Viziru explică de ce s-a certat cu Augustin și au ajuns să nu își mai vorbească

Într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK, Lucian Viziru, cunoscutul cântăreț al trupei ‘Gaz pe Foc’ și actor de telenovele ne dezvăluie lucruri mai puțin cunoscute despre viața și copilăria lui.

Ne spune de ce s-a apucat de muzică, de ce copilăria lui a fost una atipică și cât era de timid la liceu. Cunoscutul cântăreț ne povestește cum a fost relația cu fratele lui, Augustin, și de ce se evită acum.

Lucian Viziru recunoaște sincer că cel mai mare regret al sau este că n-a știut să își chibzuiască mai bine banii și oportunitățile.

Digi24.ro

Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

“Nu am vreo mare voce, dar îmi place să cânt”

Ai revenit în România, după ce ai trăit ani de zile în Germania. Regreți decizia sau e mult mai bine acasă?

– Pentru noi, ca familie, este mult mai bine în România. Nu regret deloc, chiar mă bucur că am plecat pentru că în Germania era totul bine și safe, eram antrenor de tenis de club, făceam ce voiam, dar ajunsesem la concluzia că mă plafonam, ceea ce nu mi-am dorit niciodată. Sau o fi fost criza vârstei mijlocii și am ajuns la întrebarea dacă asta e viața mea, dacă n-ar trebui să-mi doresc mai mult decât să fiu antrenor de club.

Nu ți-a fost teamă să revii pe scenă?

– Înainte să ne reunim pentru Hospice am urcat, cu Gaz pe Foc, pe scenă la Untold. Am cântat pentru 10 mii de oameni și trebuie să recunosc că mi-au tremurat genunchii, a fost un moment intens.

Ce te-a impresionat cel mai tare la Untold?

– Cel mai mult m-a impresionat faptul că copiii de acolo aveam până în 30 de ani și știau piesa ‘Adio’. Când ne-au văzut pe scenă ne-au aplaudat și sper că nu ne-au confundat cu altcineva. M-am simțit bine cu băieții pe scenă dar și mai bine în afara ei.

Digisport.ro

"Bijuteria" de 44 de milioane € de la Cluj-Napoca, transformată în mall. FOTO Noul proiect spectaculos

Despre copilărie: “De luni până duminică aveam câte două antrenamente pe zi”

Cum a fost copilăria ta? Îți mai aduci aminte vreo întâmplare memorabilă?

– Copilăria mea a fost oarecum atipică, eu am făcut tenis de performanță. De luni până duminică aveam câte două antrenamente pe zi. Până în clasa a 5-a am reușit să fiu bun și la școală, mergeam și la olimpiade. De joacă nu prea aveam timp, mai ieșeam uneori la un fotbal cu vecinii.

Eram în Austria și i-am furat mașina bunicului meu. Era prima zi cu zăpadă din anul ăla, mașina nu avea roți de iarnă, era hidramată și am plecat, cu picioarele tremurând, la un drum de 20 de minute. A fost bine până când a trebuit să cobor o pantă și venea o mașină din sensul opus. Nu știu cum am reușit să nu ne lovim, m-au trecut toate transpirațiile și am dus-o la loc în parcare. Mai aveam 30 de cm să mă opresc și am reușit să fac ditamai zgârietura pe portiera din dreapta. Câteva ore mai târziu a venit bunicul după mine pe terenul de fotbal să mă întrebe dacă eu am fost, dar nu am recunoscut.

Lucian, despre fratele său, Augustin: “Până la 14 ani, el a fost sacul meu de box”

Cum a fost relația cu Augustin?

– Relația cu Augustin nu a fost una extraordinară pentru că nu am fost pe aceeași lungime de undă. Am avut și avem cercuri diferite de prieteni, iar până la 14 ani el a fost sacul meu de box, așa că înțeleg de ce nu mă iubește. Eu am simțit mereu o responsabilitate de frate mai mare, să-l ajut în viață și nu pe stradă la bătăi, că acolo se descurca mai bine decât mine. Noi spuneam și încă spunem că ne iubim, dar când te referi la iubirea de frate te referi la faptul că te poți baza pe celălalt, eu așa văd lucrurile. Și la noi pot să spun că nu a fost de fiecare dată cazul.

Acum nu ne prea vorbim în urma declarațiilor pe care le-a făcut la podcastul respectiv. M-a sunat de ziua mea, i-am răspuns apoi ne-am certat din nou pentru că mie nu mi se pare normal să dai genul ăla de declarație. Una peste alta au fost momente când ne-am înțeles foarte bine, și asta s-a întâmplat când am lucrat împreună la ‘Regina’.

Cine era cel rebel și cine cel liniștit?

– Rebeli eram amândoi. Problema la mine a fost că au reușit să mă domesticească mai ușor, el a fost scăpat din frâu. Chiar am muncit când eram mic și nu aveam voie să comentez, eram de dimineață până seara pe terenul de tenis, școală, meditații, altceva nu apucam să fac.

“Eram foarte timid atunci când era vorba de fete”

Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau lider?

– Lider nu am fost niciodată, mai degrabă timid și asta mai ales când era vorba de fete. Singurele momente când mai puteam să mă apropii de statutul de lider era pe terenul de sport. Pesemne avea de-a face cu ‘domesticeala’ aplicată de sistem și de părinți.

Ai copiat vreodată la vreun examen?

-Doamne ferește, cum să fac așa ceva? (râde). Îmi aduc aminte că devenisem foarte bun la asta în clasa a 8-a și a 9-a. Eram atât de des plecat de acasă, pierdusem șirul și eram foarte slab la matematică. La un examen m-am apucat să copiez și am încurcat semnul de integrală cu cel de întrebare, nici atunci vederea mea nu era perfectă. (râde, n. red.)

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-În clasa a 5-a. Și îndrăgosteala asta a ținut 4 ani de zile, a fost un record, și asta apropo de timiditate. Era o colegă de clasă.

Despre fidelitate: “Înainte de ea, le-am înșelat pe toate, și nu doar o dată”

Cum te-ai descrie, până să te însori, fidel sau infidel?

– Până să mă însor, ce să zic, nu am fost deloc un exemplu de urmat. Până să mă însor mi-am făcut de cap, nu am fost fidel decât în ultima relație înainte de Ema. Cu fata aia am stat 6 luni, dar înainte de ea, le-am înșelat pe toate și nu doar o dată.

“Îmi doream să fiu în centrul atenției”

De ce muzică? Ce te-a determinat să urmezi această carieră?

– M-am apucat de muzică pentru că îmi doream să fiu în centrul atenției. Fie că eram răsfățat, ușor neglijat de părinți la capitolele pe care le vroiam eu, sau îmi plăcea să fac pe bufonul, să fiu acolo, circar. Făceam asta și când mergeam cu echipa de tenis în turnee, aveam o trupă de colegi cu care făceam momente de imitație. Apoi mi-a plăcut să dau naștere unei piese, fie că era bună sau proastă, mi s-a părut mereu interesant. La primul concert mi-a fost o frică teribilă să urc pe scenă, era să leșin pe bune de emoție. Cu toate astea am reușit să cânt, să creez. Nu am vreo mare voce, dar îmi place să cânt.

Trebuie să recunosc că cel mai mult mi-a plăcut să plec cu colegii în turneu. Chestia cu scena nu mi se părea wow, procesul creațional nu a fost punctul meu forte, dar decât să te duci în cluburi și să spargi banii, mai bine te plătesc alții să cânți. Și eram bine plătiți, hotelurile frumoase, ca să nu mai vorbim despre doamne și domnișoare.

Întâmplări de neuitat: “Ni s-au rupt pantalonii și am rămas, toți 4, în chiloți pe scenă”

Îți mai aduci aminte un moment de pe scenă, haios sau penibil, dar de neuitat?

– Forțați de împrejurări, eram unii dintre cei mai buni la playback, dar nu aveam de fiecare dată microfoane. Odată a trebuit să iau o lanternă și să-i pun un burete în vârf. Din nefericire, cel care ținea lanterna a apăsat din greșeală pe buton și s-a aprins. Odată țin minte că trebuia să intrăm din mașină pe scenă, piesa începuse, noi am intrat pe la jumate. Altă dată ni s-au rupt pantalonii și am rămas toți 4 în chiloți. Altă dată, de la adrenalină și de la prea multă energie, mi-am spart dinții cu microfonul, la un sincron. A trebuit să stau cu microfonul la gură tot concertul să nu mi se vadă gaura din dinți.

A existat vreun moment în viață ta când celebritatea ți s-a ‘urcat’ la cap?

– Mie îmi place să cred că nu. Singura dată când am făcut abuz de statutul meu mi-am și ‘luat’ o palmă. După cântare am mers într-un club, abia se deschisese, era plin și nu aveam unde să stăm. M-am dus la manager și i-am zis ‘Salut, sunt Lucian Viziru și vreau o masă’. A zis ‘dacă ești Lucian Viziru, poți să te duci să stai la bar’. Aveam 22, 23 de ani.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani?

– Primii bani făcuți de mine i-am câștigat la tenis. L-am ajutat pe bunicul meu, în Austria, am dat lecții. Am reușit să strâng în vara aia 600 de dolari cu care mi-am luat un scooter.

“Știu că trece timpul și că momentul de acum nu se va mai întoarce niciodată”

Cum este tatăl Lucian? Se mai panicheaza sau a fost mereu calm?

– Îmi place să cred că sunt destul de calm și clar nu sunt genul panicos. Sunt puțin control-freak, dar nu-mi chinui copilul, îl las cât pot de liber. Singurele momente în care intru în panică sunt când mă gândesc că trece timpul, iar momentul de acum nu se va mai întoarce niciodată. Încerc să profit cât mai mult și să fiu recunoscător Universului și lui Dumnezeu pentru ce mi se întâmplă.

“Nu cred că sunt cel mai bun tată de pe pământ, îmi sare țandăra destul de ușor”

Ca tată sunt prezent, nu am dat bir cu fugiții, nu am fugit de responsabilități, am schimbat scutece împreună cu Ema. Am vrut să iau parte la tot ce înseamnă viața lui Mihai, l-am învățat să joace tenis dar nu-i place, deși devenise foarte bun. În weekend în Germania numai asta făceam, plecam cu bicicletele, făceam lucruri împreună. Nu cred că sunt cel mai bun tată de pe pământ pentru că îmi sare țandăra destul de ușor, dar atunci când sunt relaxat și organizat, funcționează totul foarte bine.

Ce ai învățat de la băiatul tău, Mihai Adrian, în toți anii ăștia?

– În primul rând am învățat să devin mai responsabil, să fiu mai puțin egoist pentru că la capitolul asta nu am prea excelat. Totul a devenit natural, asta am învățat. Că viața este frumoasă, știu că am contribuit la ceea ce este el acum și asta mă face fericit. Mihai m-a făcut să descopăr adevăratele bogații ale vieții.

“Ema este femeia alături de care vreau să-mi petrec tot restul vieții”

Ce înseamnă Ema pentru tine? Cât de mult te-a susținut și te susține în tot ceea ce vrei să faci?

– Acum depinde și de ceea ce vreau să fac pentru că eu sunt un om cu foarte multe idei. M-a susținut mereu, dar după o discuție în prealabil. Dacă gândul meu nu este cel bun ajungem amândoi la concluzia asta pentru că stăm foarte des de vorbă. Nu cred în treaba cu ‘suflete pereche’ dar știu că este a mea și că eu sunt al ei la modul frumos, nu posesiv. Ema este partenera mea de viață, omul care m-a suportat cu bine și cu rele și alături de care vreau să-mi petrec tot restul vieții.

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai alături de soția ta?

– Cea mai frumoasă amintire este cea de la nuntă. Deși mie îmi era o frică teribilă să mă însor, nunta pentru mine a fost ceva de vis. Sincer spun că mi-a plăcut mai mult cununia religioasă decât petrecerea de după. Și am povestea de la maternitate. De când eram mai tânăr aveam o poză în capul meu, o femeie cu un bebeluș pe patul de spital. Știam că femeia din poză urma să fie soția mea, dar nu-i vedeam față. De fiecare dacă când aveam o iubita încercam să pun chipul din poză pe fața ei. Și nu s-a potrivit până la Ema.