Fotbal intern

Lucrările stadionului din Sfântu Gheorghe, întârziate din cauza pandemiei: „Nu vom reuși să finalizăm în acest an”

28.03.2020 | 21:25
Lucrarile stadionului din Sfantu Gheorghe intarziate din cauza pandemiei Nu vom reusi sa finalizam in acest an
ADVERTISEMENT

Laszlo Dioszegi, patronul de la Sepsi Sfântu Gheorghe, a recunoscut că pandemia de coronavirus afectează clubul atât din punct de vedere financiar, cât și din al infrastructurii, lucrările la noul stadion fiind întârziate.

Stadionul din Sfântu Gheorghe nu va fi gata în 2020

Sepsi a devenit un club stabilă din toate punctele de vedere de la promovarea în prima divizie, iar un nou pas pentru dezvoltarea proiectului a fost deja realizat: începerea lucrărilor la un nou stadion.

ADVERTISEMENT

Formația antrenată de Leo Grozavu joacă la Sfântu Gheorghe pe o arenă adusă recent la standardele Ligii 1, dar conducătorii clubului au decis construcția unui nou stadion, care urma să fie gata în toamna acestui an.

Data stabilită inițial pentru finalizarea proiectului va fi schimbată, însă, din cauza pandemiei de coronavirus, care a dus la întârzierea lucrărilor.

ADVERTISEMENT

Vom lua o serie de măsuri pentru a rezista în această perioadă dificilă pentru toată lumea. E clar că vor exista efecte ale pandemiei asupra clubului.

Şi suntem conştienţi că în cazul nostru va fi influenţat şi proiectul noului stadion. Cel mai probabil, nu vom reuşi să finalizăm în acest an, aşa cum am preconizat”, a declarat patronul lui Sepsi la TV Telekomsport.

ADVERTISEMENT

Noul stadion din Sfântu Gheorghe urmează să aibă o capacitate de aproximativ 12.000 de locuri, iar costurile lucrărilor s-ar ridica la 12.000.000 de euro.

Semnalul de alarmă tras

Laszlo Dioszegi consideră că pandemia de coronavirus, care a dus la suspendarea campionatului și la sistarea încasărilor cluburilor, va produce daune importante, din punct de vedere financiar, formațiilor din România.

ADVERTISEMENT

Este o perioadă de criză, este o perioadă dificilă şi cred că lumea fotbalului se va schimba, fiecare echipă va avea un buget mai redus”, consideră Laszlo Dioszegi.

În actualul sezon, Sepsi a ratat calificarea în play-off, performanță atinsă stagiunea precedentă, și se află pe locul opt în play-out după disputarea primelor două runde.

ADVERTISEMENT