Lucruri fascinante care se petrec în timpul somnului

somn, ce se intampla cand dormi

Pentru majoritatea oamenilor, ideea de somn este asociată cu relaxarea şi odihna după o zi lungă. Dar nu este pe deplin aşa.

Pe lângă faptul că organismul „repară” pagubele din ziua care s-a încheiat, în acest răstimp sortează, reîmprospătează şi vindecă. Poate de aceea de multe ori aveţi acea senzaţie că „sunteţi un om nou” după un somn bun.

Amintirile sunt stocate

Ca specie, oamenii sunt foarte activi în special pe partea de care se ocupă creierul - muncim, socializăm etc. În tot acest proces se creează amintiri formate în minte şi pe care creierul le stochează şi le ordonează în timpul somnului. Mai mult, creierul reia evenimentele de peste zi, ca într-o reluare, le cataloghează şi le arhivează, în paralel scăpând de cele care nu sunt necesare. Procesul este considerat esenţial, întrucât se extinde şi asupra învăţării lecţiilor de viaţă, deci implică evoluţia personală.

Coboară temperatura organismului

Cu circa 30 de minute înainte să adormiţi, temperatura corpului începe să scadă. Este un mecanism de încetinire a metabolismului care garantează posibilitatea de a dormi fără să fie nevoie să vă hră niţi. Deşi nu pare mare lucru, temperatura scade cu 1,1 grade Celsius, până la aproximativ 35,6 grade (cu unul peste limita hipotermiei!). O altă măsură interesantă la care recurge creierul pentru a vă proteja este ceea ce se numeşte „paralizia temporară”, mai exact blocarea impulsurilor din vise către muşchii care v-ar pu tea determina să acţionaţi conform celor care se întâmplă în vis. Biologic vorbind, este vorba chiar despre o paralizie în toată regula, comandată şi gestionată de creier, notează listverse.com.

Scădere în greutate

Pe timpul somnului, corpul pierde peste o jumătate de kilogram de apă, în special pentru că temperatura din încă pere este mai scăzută decât cea din plămâni. Mai mult, şi pe durata odihnei, or ganismul are nevoie de energie pentru a funcţiona, astfel încât se mai pierde ceva din greutate până a doua zi dimineaţă. În schimb, toată cantitatea de energie care nu se mai consumă cu acţiunea fizică şi cu vorbitul ori cu munca este direcţionată spre creier, care o foloseşte ca un „seretar”, apoi „face ordine” şi conduce procesul eliminării toxinelor, astfel încât a doua zi să poată fi posibil un start fresh.