News

Ludovic Orban, atac devastator la adresa lui Florin Cîțu! „Ar trebui să îşi ceară scuze faţă de mine”

Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal, a lansat un atac devastator la adresa lui Florin Cîțu!
14.08.2021 | 18:58
Ludovic Orban atac devastator la adresa lui Florin Citu Ar trebui sa isi ceara scuze fata de mine
ADVERTISEMENT

Declarațiile lui Florin Cîțu nu au avut darul de a limpezi apele în sândul Partidului Național Liberal. Actualul lider, Ludovic Orban îi solicită acum şefului Executivului să le ceară scuze cetăţenilor români pentru că nu a avut ”curajul şi onestitatea” de a-i informa în legătură cu incidentul din SUA.

Vă readucem aminte că Florin Cîţu a fost închis pentru două zile din cauză că a condus sub influenţa alcoolului. De asemenea, liderul liberal consideră că premierul trebuie să-i prezinte inclusiv lui scuze.

ADVERTISEMENT

Ludovic Orban, atac devastator la adresa premierului Florin Cîțu!

Cîţu trebuie să facă lucrul acesta pentru că nu i-a mărturisit niciodată că ”a fost condamnat penal pentru conducerea autoturismului sub influenţa alcoolului”.

”Îi solicit colegului meu Florin Cîţu ca, în următoarea declaraţie publică, să le ceară scuze cetăţenilor români că nu a avut curajul şi onestitatea să îi informeze despre acest episod întunecat din viaţa lui.

ADVERTISEMENT

Şi ar trebui să îşi ceară scuze şi faţă de mine, că nu mi-a mărturisit niciodată că a fost condamnat penal pentru conducerea autoturismului sub influenţa alcoolului, în toate discuţiile pe care le-am avut atunci când a obţinut susţinerea mea pentru cele mai importante funcţii în stat”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.

Premierul Florin Cîţu a declarat referindu-se la faptul că a făcut închisoare două zile în SUA pentru că a condus sub influenţa alcoolului, că nu a adus în discuţie acest eveniment în dialogul cu preşedintele Klaus Iohannis.

ADVERTISEMENT

De asemenea, acesta a precizat că nu s-a gândit nicio clipă să îşi dea demisia. Astfel, chestionat dacă a discutat cu preşedintele după dezvăluirile publice, premierul a răspuns afirmativ şi a subliniat că nu este vorba despre un caz penal.

Cîţu a ţinut să precizeze că un coleg al său i-ar fi comunicat lui Ludovic Orban despre dosarul din Statele Unite, el afirmând, în acest context, că Orban văzuse documentul.

ADVERTISEMENT

”Nu am adus în discuţie acest eveniment în ceea ce îl priveşte pe domnul preşedinte. În ceea ce îl priveşte pe domnul Ludovic Orban, un coleg mi-a spus că acum câteva luni i-a arătat această hârtie şi spunând că o are, deci presupun că avea această infornaţie”, a declarat el.

De asemenea, el a precizat ”aceasta nu este o situaţie penală”, ”sunt legislaţii diferite în România şi în SUA, dar nu se califică sub nicio formă”.

Ulterior, prim-ministrul a precizat că nu a considerat relevant acest subiect pentru funcţia sa. ”Cazierul meu în România este curat”, a mai spus Cîţu.

”Acum 20 de ani, a fost vorba de DUI, este vorba de conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenţie, am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL”, a declarat Florin Cîţu.

Răspunzând unei întrebări, prim-ministrul a precizat că el a condus maşina după ce a consumat alcool. ”Eu am condus, a fost o greşeală, am condus, am plătit foarte scump, a trebuit să-mi vând maşina, să merg un an de zile pe jos. Nu e un motiv pentru care să te mândreşti”, a mai afirmat Cîţu.  Acesta a mai spus că a fost vorba despre o contravenţie.

ADVERTISEMENT