News

Ludovic Orban, declarație în fața tinerilor liberali: ”Părul meu arată, de fapt, sufletul meu!”

24.03.2019 | 18:39
Ludovic Orban declaratie in fata tinerilor liberali Parul meu arata de fapt sufletul meu

Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a stârnit hohote de râs la Gala Tineretului Naţional Liberal, unde a vorbit despre… părul său! Liberalul a ținut să precizeze că el nu își vopsește părul, așa cum este acuzat de adversarii săi politici!

Ludovic Orban a glumit cu tinerii liberali pe seama părului său

Ludovic Orban a glumit cu colegii săi mai tineri pe seama părului său, care încă nu a încărunțit! Președintele PNL s-a aflat zilele-acestea la Sinaia, la Gala Tineretului Naţional Liberal, unde a fost distins cu premiul special „liderul dreptei”.

Ludovic Orban a glumit cu tinerii liberali, cărora le-a mărturisit că el nu îşi vopseşte părul, deşi adversarii săi politici îl atacă mereu susţinând acest lucru. Preşedintele PNL spune că faptul că nu a încărunţit arată că încă are sufletul tânăr.

par Ludovic Orban
Ludovic Orban a primit un premiu din partea tineretului liberal

„“Să ştiţi că nu îmi vopsesc părul”

Ludovic Orban, președintele PNL: “Să ştiţi că nu îmi vopsesc părul. Mulţi din adversari mă atacă că îmi vopsesc părul. Nu, aşa mi-a rămas părul, iar părul meu arată de fapt sufletul meu. Să ştiţi că sufletul meu, inima mea a bătut întotdeauna alături de voi, pentru că întotdeauna m-am simţit apropiat de tineri”.

Ludovic Orban s-a născut la data de 25 mai 1963, în municipiul Brașov, într-o familie multietnică, tatăl său fiind de etnie maghiară, iar mama sa de etnie română. Este fratele mai mic al lui Leonard Orban, fost comisar european pentru multilingvism si fost ministru.

După finalizarea studiilor medii la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1982), a absolvit cursurile Facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini din cadrul Universității Brașov (1988) și studii postuniversitare la Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (1993). A lucrat apoi ca inginer stagiar la “Izolatorul Târgul Secuiesc” (1988-1990), inginer tehnolog la “Tractorul Brașov” (1990-1991) și redactor la cotidianul “Viitorul Românesc” (1991-1992).

În anul 1992 devine membru al PNL – Aripa Tânără (PNL-AT), devenit ulterior PL ’93 și a fost membru în Comitetul Director PL ’93 (1993-1997). Este ales din partea acestui partid în posturile de consilier local în Consiliul Sectorului 3 București (1992-1996) și consilier local în Consiliul Sectorului 1 București (1996-1997), demisionând din ultimul post în anul 1997. Este președinte al Partidului Național Liberal, dar a fost și ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu.