Fostul premier a mai afirmat că România are nevoie de o reformă profundă, care să instaureze o democrație autentică și să deranjeze “cuiburile de viespi”.
Ludovic Orban a mai declarat că România are nevoie să își schimbe modul de a face politică externă și să treacă de la o politică externă conformistă la una proactivă.
“În primul rând (aş schimba – n.r.) poziţia în care se face politica externă. Adică aş face o politică externă în poziţie verticală, nu în poziţia ghiocelului.
Aş face o politică externă proactivă, plină de iniţiativă, nicidecum o politică externă conformistă şi mimetică, cum se face acum, adică o politică la minima rezistență, în care noi zicem ‘da’ la orice ni se propune (…)”, a declarat vineri, la Ploiești, candidatul Alianței Forțelor de Dreapta la alegerile prezidențiale.
Liderul Forța Dreptei a mai afirmat că aderarea completă a României la Schengen constituie o prioritate și că, dacă va fi ales președinte, va cere în cadrul primului Consiliu European la care va participa ca această problemă să fie pusă pe ordinea de zi și va face toate demersurile pentru a învinge opoziția Austriei.
“În ceea ce priveşte integrarea în Schengen, primul lucru pe care îl voi face ca preşedinte, la primul Consiliu European la care mă voi duce, voi solicita includerea pe ordinea de zi a acestei probleme şi îl voi face praf pe cancelarul Austriei.
Și voi cere susţinerea reală şi fermă din partea tuturor şefilor de state şi guverne din Consiliul European pentru a-l convinge pe premierul Austriei să renunţe la acest boicot antieuropean care riscă, la urma-urmei, chiar şi să afecteze unitatea Uniunii Europene, într-un moment în care este clar că Rusia are acest obiectiv, de a rupe unitatea dintre ţările Uniunii Europene”, a mai spus Ludovic Orban.
Deputatul partidului Forța Dreptei a mai subliniat în discursul său necesitatea unor reforme profunde care să ducă, în sfârșit, la instaurarea unei democrații autentice.
“Am intrat în competiţia prezidenţială pentru că sunt convins că ceea ce propun eu românilor este total diferit faţă de ceea ce propun ceilalţi candidaţi. Toţi ceilalţi candidaţi sunt candidaţi ai sistemului. (…)
În România e nevoie, în sfârşit, de o democraţie autentică. Nu o democraţie cu epoleţi ascunşi sub costume de civili aparenţi, nu o democraţie care să se transforme într-o partitocraţie, în care partidele să funcţioneze ca nişte caracatiţe care îşi întind tentaculele şi sufocă instituţiile publice (…)
Sunt necesare reforme extrem de serioase, reforme profunde, cu care să deranjăm cuiburile de viespi, complicităţile”, a mai declarat Ludovic Orban.