Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat luni seară că intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale a Elenei Lasconi este o minune, iar Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ”au plătit prețul pentru aroganță”
Ludovic Orban a subliniat că la alegerile prezidențiale de duminică România a fost la un pas de prăpastie, însă 2.700 de voturi au decis salvarea democrației.
”România a fost la un pas de prăpastie. 2.700 de voturi au hotărât salvarea democraţiei din România. 2.700 de voturi au fost cele care au hotărât că românii nu sunt condamnaţi să aleagă între o unealtă a sistemului din România şi un reprezentant al coloanei a cincea a lui Putin din România”, a declarat Ludovic Orban.
Mai mult, el a menționat că intrarea candidatei USR în finala pentru Cotroceni este o minune și se bucură că a luat decizia de a se retrage din cursa prezidențială pentru a o susține.
”Astăzi, din fericire, românii au ce alege. Intrarea Elenei Lasconi în turul 2 este o minune şi în acelaşi timp este cea care poate să ne dea o nouă speranţă că în România poate fi o democraţie autentică”, a mai spus preşedintele Forţa Dreptei.
Politicianul a transmis că ”Forţa Dreptei este angajată în continuare în foarte dificila bătălie pe care o vom avea pentru alegerile parlamentare şi pentru a asigura victoria Elenei Lasconi în alegerile prezidenţiale”.
Totodată, Orban a ținut să precizeze că ”putem contabiliza deja două capete căzute, două capete de marionete ale regimului Iohannis”.
Potrivit lui, ”mai avea puţin şi cădea al treilea cap, al celeilalte marionete a regimului Iohannis, adică mă refer la Simion”.
”Deocamdată numai Ciucă şi Ciolacu au plătit pentru lipsa de respect faţă de cetăţenii români. Au plătit preţul pentru aroganţă. Au plătit preţul pentru dispreţul profund pe care l-au arătat faţă de români. Au plătit preţul pentru toate mizeriile pe care le-au făcut (…) Astăzi am reuşit să punem punct regimului Iohannis şi mai ales să împiedicăm planul diabolic al sistemului patronat de Iohannis de a-şi perpetua puterea în dispreţ faţă de cetăţenul român”, a completat Orban.
În plus, liderul partidului Forța Dreptei este de părere că ”Elena Lasconi are nevoie de aliaţi puternici, de aliaţi bine pregătiţi, de aliaţi cu experienţă şi mai ales de aliaţi de încredere”.
”În următoarele două săptămâni se scrie istorie şi nu este vorba de nişte alegeri simple între doi candidaţi care aparţin poporului român. (..) În România, turul 2 al alegerilor prezidenţiale sunt, de fapt, o formă de luptă la nivel geopolitic”, a transmis Ludovic Orban.