”Nu îmi pot stăpâni un sentiment de satisfacție atunci când văd că se face dreptate”, a fost mesajul fostului liberal, Ludovic Orban, postat pe rețelele de socializare, după ce a aflat că Elena Udrea a fost condamnată definitiv, joi, la 6 ani de închisoare cu executare de către ÎCCJ, în dosarul Gala Bute.
Președintele Partidului Forța Dreptei a ținut să sublinieze că judecătorii au făcut dreptate prin condamnarea fostului ministru al turismului, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat mai târziu. De asemenea, Orban o cataloghează pe Elena Udrea drept o ”primadonă politică”, care ”a tăiat și a spânzurat, abuzând de adevărul știut de aproape toți”.
”Nu mă bucur de răul nimănui. Dar nu îmi pot stăpâni un sentiment de satisfacție atunci când văd că se face dreptate. Chiar dacă ea se face foarte târziu. Din 2005 a apărut pe scenă o primadonă politică, fără vreun alt merit decât acela că este favorita Președintelui proaspăt ales al României.
A tăiat și a spânzurat, abuzând de adevărul știut de aproape toți, dar nemărturisit de aproape nimeni că are acces direct la cabinetul 1 și că poate popi pe cine poftește ea”, a scris Ludovic Orban, pe contul personal de facebook.
Fostul lider al liberalilor consideră că Elena Udrea a fost cel mai influent politician din ”regimul Băsescu” și, folosindu-se de numele fostului președinte, ar fi încercat să aibă numeroase beneficii.
De altfel, Ludovic Orban crede că Elena Udrea a încercat până acum să ”pozeze în victimă” în fața statului și că a făcut ” tot ce a fost posibil ca să scape de pedeapsă”.
”Elena Udrea a fost probabil cel mai influent personaj al regimului Băsescu. Folosind frecvent numele lui a fost implicată în numeroase inginerii financiare, cu sau fără știința lui.
A făcut tot ce a fost posibil ca să scape de pedeapsă. A fugit chiar în Costa Rica pentru a scăpa de închisoare. S- a rățoit la statul paralel, pozând în victimă. A uzat de toate subterfugiile posibile. Dar, până la urmă, justiția a decis. Că este vinovată și că trebuie să efectueze o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani.
Oare ce mai zic astăzi toți cei care o ridicau în slăvi și îi făceau temenele când era distribuitor principal de favoruri prezidențiale? O să îi ducă vreunul sau vreuna portocale la zdup? Mă îndoiesc. Aviz și amatorilor de astăzi. Cei care vă scutură scamele astăzi este foarte posibil ca mâine să arunce cu pietre după voi sau, în cel mai bun caz, să nu vă mai salute pe stradă. Rămâneți oameni oricât de sus credeți că ați ajuns!”, a mai scris fostul președinte PNL.