News

Ludovic Orban nu vrea măsuri dure pentru medicii demisionari: ”Nu aș opta pentru o variantă extremă, să li se interzică dreptul de liberă practică”

02.04.2020 | 07:22
Ludovic Orban nu vrea masuri dure pentru medicii demisionari Nu as opta pentru o varianta extrema sa li se interzica dreptul de libera practica
ADVERTISEMENT

Premierul Ludovic Orban a anunțat că nu vrea măsuri dure pentru medicii care și-au depus demisiile în plină criză provocată de noul tip de coronavirus.

Ludovic Orban nu vrea măsuri dure pentru medicii demisionari

”Trebuie să mai avem o consultare cu cei din Ministerul Sănătății. Personal, nu aș opta pentru o variantă extremă, să li se interzică dreptul de liberă practică”, a declarat premierul la Europa FM.

ADVERTISEMENT

”Eu le-aș da dreptul să se mai gândească, adică să prelungim perioada de preaviz. Este posibil să facem asta în perioada de stare de urgență, prin derogare de la Codul Muncii”, a spus Ludovic Orban despre măsurile în privința medicilor demisionari.

”Interzicerea dreptului de practică este o propunere formulată și din zona politică și din afara zonei politice. Nu am o opinie clar formulată. Este ușor să spui să nu mai practice medicina, dar România și așa duce lipsă de cadre medicale”, a continuat șeful Guvernului.

ADVERTISEMENT

”Ne-a prins această epidemide oarecum nepregătiţi”

”Avem nevoie de fiecare medic, de fiecare asistent medical, de fiecare personal cu experiență. Trebuie să asigurăm condiții mai bune în spitale, să cumpărăm materialele necesare, să asigurăm resursele necesare”, a explicat Orban.

”Solicitarea mea către personalul medical este să îşi facă datoria, să respecte jurământul lui Hipocrat, să trateze toţi pacienţii, nu numai pacienţii infectaţi cu coronavirus, ci şi pacienţii care au nevoie de alte îngrijiri medicale”, a afirmat premierul.

ADVERTISEMENT

”Noi facem tot ce este omeneşte posibil pentru a asigura materialele, echipamentele, substanţele necesare. Ne-a prins această epidemide oarecum nepregătiţi. La momentul preluării guvernării ne-am dat seama că sunt rezervele goale”, a precizat Ludovic Orban.

”Pe data de 4 februarie, am emis o ordonanţă pentru a demara licitaţiile. A trebuit să reparăm multe alte lucruri care erau urgente. Încercăm să intervenim pentru asigurarea stocurilor strategice care ar fi trebuit să existe, pentru a distribui acolo unde e o criză. Facem eforturi disperate să obținem aceste materiale”, a încheiat șeful Guvernului.

ADVERTISEMENT

Mai mulţi doctori şi cadre medicale au demisionat în ultimele zile, majoritatea acuzând lipsa de protecţie în faţa virusului. U ltimul pe listă este Florin Filip, manager interimar la Spitalul Județean Suceava.

ADVERTISEMENT