News

Ludovic Orban, reacție dură după decizia CCR: „Un om cu COVID poate circula pe stradă”. Românii, îndemnați să „țină cont de regulile firești”

03.07.2020 | 23:53
Ludovic Orban reactie dura dupa decizia CCR Un om cu COVID poate circula pe strada Romanii indemnati sa tina cont de regulile firesti
ADVERTISEMENT

Curtea Constituţională a României a decis în data de 25 iunie că măsurile de carantinare și  izolare a cetățenilor printr-un simplu ordin de ministru nu sunt constituționale, chiar dacă persoanele respective au fost testate pozitiv cu COVID-19. Potrivit magistraților, restricțiile nu vor mai putea fi reintroduse decât printr-o lege votată în Parlament.

În motivarea publicată miercuri se arată că „internarea obligatorie a pacienților cu coronavirus este o veritabilă privare de libertate”. Totodată, CCR precizează că pacienții se pot adresa instanței de judecată pentru a contesta „detenția de ordin medical”.

ADVERTISEMENT

Chestionat pe marginea acestui subiect premierul Ludovic Orban a criticat dur decizia și i-a îndemnat din nou pe români să respecte „regulile firești”. În caz contrar, riscăm să ne confruntăm cu o explozie a cazurilor de îmbolnăvire. Doar în ultimele 24 de ore au fost confirmate 420, precum și 21 de decese, în timp ce în secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din țară se află internate 224 de persoane.

Ludovic Orban iese la atac după decizia CCR. Premierul le transmite românilor să nu ignore restricțiile

Prima consecință e că pacienții pot fi externați și nu pot fi opriți. A doua e că nu mai putem aplica măsura carantinării la domiciliu. CCR a decis că un om cu COVID poate circula pe stradă. Astfel de măsuri sunt adoptate la nivel european. Măsurile existau în OUG 11. Cum nu existau?

ADVERTISEMENT

Păi noi avem o lege: legea 55 care prevede starea de alertă. Curtea nu este la prima decizie care zădărnicește eforturile noastre. Imediat ce am văzut decizia am structurat o lege. Rugămintea mea către populație e să nu țină cont de decizia CCR. Să țină cont de regulile firești”, a declarat șeful Executivului la Digi 24.

Reacția ministrului Sănătății: „Carantina și izolarea rămân recomandări”

La scurt timp după publicarea motivării deciziei CCR, Nelu Tătaru a explicat că măsurile de carantinare și izolare a persoanelor infectate cu noul coronavirus vor rămâne de acum doar la stadiul de recomandări. În plus, ministrul Sănătății susține că liberalii lucrează deja la un proiect de lege care să permită un control cât mai bun asupra răspândirii acestei boli pe teritoriul țării noastre.

ADVERTISEMENT

Țin să menționez că lucrăm la un proiect de lege și avem acea rugăminte ca toți factorii implicați, Parlament, opinia publică, să se implice activ pentru a gestiona o situație pe care în acest moment o controlăm.

Tot ce ține de carantină, tot ce ține de izolare la domiciliu rămân în continuare ca recomandări, atât pentru populația civilă, cât și pentru corpul medical. Recomand corpului medical ca fiecare pacient să beneficieze de explicație vizavi de carantină, vizavi de boală transmisibilă, vizavi de izolarea la domiciliu.

ADVERTISEMENT

Izolarea trebuie să continue, iar recomandările pe care le-am făcut pentru toți pacienții asimptomatice sau cu simptome ușoare să rămână de bază. În acest moment nu avem pericolul instituirii stării de urgență”, a declarat Nelu Tătaru.

ADVERTISEMENT