News

Ludovic Orban, val de concedieri! Dă afară toți prefecții. „I-am lăsat să organizeze alegerile, să-i batem cu prefecţii lor”

22.11.2019 | 22:22
Ludovic Orban val de concedieri Da afara toti prefectii Iam lasat sa organizeze alegerile sai batem cu prefectii lor
ADVERTISEMENT

Premierul Ludovic Orban a anunțat un nou val de concedieri! Acesta a transmis că toţi prefecţii şi subprefecţii numiţi în timpul guvernării anterioare vor fi schimbaţi după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. “Acum i-am lăsat pe prefecţi să organizeze alegerile, că dacă ne apucam să schimbăm prefecţii, imediat ne-ar fi acuzat (…). Îi batem cu prefecţii lor şi îi batem de le sună apa în cap cu prefecţii lor”, a spus șeful Executivului.

Ludovic Orban, val de concedieri!

“Pe de altă parte, prefectul e reprezentantul guvernului în fiecare judeţ, nu putem accepta să lucrăm cu cei pe care i-a pus Dăncilă sau mai ştiu eu ce pesedist (…). Ei, dacă ar fi avut demnitate, ar fi venit şi şi-ar fi scris demisia.

ADVERTISEMENT

Pentru că aşa procedează normal un om care înţelege că el este pe sens invers, că nu poate să reprezinte guvernul PNL şi al opoziţiei în judeţ. (…) Încă mai au timp să-şi scrie demisiile după alegeri, dacă nu şi le scriu, cu siguranţă vom înlocui toţi prefecţii şi toţi subprefecţii, nu există niciun fel de dubiu în privinţa asta”, a mai spus Orban

Orban dă afară toți prefecții

Mai mult de atât, Ludovic Orban a precizat că vor avea loc schimbări şi la conducerile instituţiilor din judeţe. Şeful Executivului a atras atenţia şi a spus că toate funcţiile trebuie să fie ocupate de oameni competenţi, în mod transparent. “În privinţa celorlalte instituţii care funcţionează la nivel judeţean, v-o spun foarte clar, ‘depesedizarea’ e necesară, dar pe de altă parte, înlocuirea lor nu trebuie să se facă pe alte criterii decât de profesionalism.

ADVERTISEMENT

De corectitudine, de ocupare a poziţiilor publice ca urmare a unor concursuri drepte, transparente, care să permită ca în funcţiile de conducere să ajungă cei mai buni oameni”, a precizat Ludovic Orban.