Seară magică pentru roș-albaștri în Dinamo – FCSB. Echipa antrenată de Elias Charalambous și Mihai Pintilii a făcut o repriză secundă de senzație. Alex Băluță, Luis Phelipe și Ștefănescu au înscris, iar reușita brazilianului a fost o bijuterie.
Alex Băluță a deschis scorul în minutul 56 cu un șut din prima. Mai apoi, extrema roș-albaștrilor i-a pasat excelent lui Luis Phelipe, printre mai mulți adversari. Brazilianul a dat dovadă de sânge rece: l-a driblat pe portarul celor de la Dinamo și a finalizat cu calm. Pe final, Marius Ștefănescu a înscris două goluri.
Luis Phelipe a prins puține minute în acest sezon, însă demonstrează că poate fi un jucător extrem de important pentru campioana României. Driblingurile sale fine și schimbările de direcție sunt impresionante, iar Gigi Becali îi va da cel mai probabil mai mult credit în viitor.
Brazilianul a fost adus la FCSB de la Poli Iași iarna trecută. El era considerat cel mai bun jucător din echipa moldovenilor, iar patronul roș-albaștrilor și-a dorit cu orice preț să aibă un brazilian în echipă care să poată schimba ritmul jocului.
În Superligă, Luis Phelipe a jucat doar 4 meciuri și nu a reușit să contribuie cu vreun gol sau assist. Totuși, a fost titularizat în duelul cu Glasgow Rangers din Europa League, pe care FCSB l-a pierdut cu 0-4.
Acum câteva zile, în presă se vorbea despre o posibilă revenire a lui Luis Phelipe la Poli Iași. Concurența la FCSB este enormă, iar brazilianul ar avea nevoie de un club la care să prindă cât mai multe minute. Totuși, Cornel Șfaițer, președintele celor de la Poli Iași, a dezmințit zvonurile.
„Nu, nu au existat discuții în acest sens. El e extracomunitar, intervine altă discuție aici. Nu ne-am făcut temele, deocamdată, pentru iarnă. Avem și noi probleme cu numărul de extracomunitari.
Trebuie să fim atenți acolo, cu regula, cu jucătorii comunitari și extracomunitari, cu lista A, lista B… și nu s-a pus problema ca Phelipe să fie readus la Poli Iași”, a explicat Cornel Șfaițer, conform ProSport.
Luis Phelipe este cotat de site-urile de specialitate la 500 de mii de euro. Înainte să ajungă în Superliga României, el a mai jucat pentru echipe precum RB Salzburg, FC Lugano, Botafogo sau Paysandu.