Sport

Luis Phelipe, marele absent de la evenimentul organizat de Ambasada Braziliei. Cum a petrecut după victoria cu FCSB: „Doarme la ora asta”

Luis Phelipe a fost unul dintre cei mai buni jucători ai FCSB în derby-ul cu Dinamo. Mijlocașul trebuia să fie prezent la evenimentul de inaugurare a muralului lui Vinicius.
31.10.2024 | 20:15
Luis Phelipe marele absent de la evenimentul organizat de Ambasada Braziliei Cum a petrecut dupa victoria cu FCSB Doarme la ora asta
Luis Phelipe a jucat doar 404 minute în acest sezon la FCSB. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Luis Phelipe a făcut unul dintre cele mai bune meciuri de când a venit la FCSB, însă jucătorul lui Elias Charalambous nu a mai venit la evenimentul realizat de Outline Street Festivalul alături de Ambasada Braziliei.

Luis Phelipe, absent la evenimentul de inaugurare a muralului lui Vinicius: „Nu a putut să vină”

Eric de Oliveira este cel care l-a invitat pe Luis Phelipe la evenimentul organizat de Ambasada Braziliei, însă mijlocașul FCSB-ului a trebuit să se recupereze după meciul cu Dinamo: „Am vorbit cu el și trebuia să fie și el aici azi, dar cred că doarme la ora asta. Eu l-am invitat, dar nu a putut să vină.

ADVERTISEMENT

Mă bucur pentru el și cred că ar merita să aibă mai multe minute la FCSB. Este un jucător foarte, foarte bun și o să vedem dacă FCSB are răbdare cu el”, a completat brazilianul.

Junior Morais crede de asemenea că Luis Phelipe ar trebui să primească mai multe șanse la FCSB: „Mă bucur pentru Luis Phelipe și aștept să joace mai mult. E obosit, a avut meci, de-asta nu a venit”.

ADVERTISEMENT

Luis Phelipe, gol de brazilian pursânge în Dinamo – FCSB 0-4. Eric s-ar bucura să îl depășească la numărul de goluri

Luis Phelipe a marcat golul de 2-0 al FCSB-ului împotriva lui Dinamo după o pasă de excepție a lui Alexandru Băluță în minutul 70. Brazilianul a marcat cu poarta goală, după ce l-a driblat pe portarul Adnan Golubovic.

ADVERTISEMENT

Eric de Oliveira s-ar bucura dacă brazilianul FCSB-ului ar deveni cel mai bun marcator străin, însă are un semn de întrebare: „Eu mi-aș dori ca Phelipe să mă depășească la numărul de goluri, dar să vedem dacă Becali are răbdare cu el”. 

ADVERTISEMENT

Mijlocașul transferat a prins puține minute în acest sezon după ce s-a confruntat cu mai multe probleme musculare. FANATIK a dezvăluit că Luis Phelipe a fost la Belgrad la „vraciul” Marijana Kovacevic.

Phelipe are 12 meciuri în acest sezon la FCSB și a reușit două goluri. Unul contra lui Dinamo în Cupa României Betano și unul în Supercupa României contra Corvinului.

ADVERTISEMENT

Jucătorul în vârstă de 23 de ani a bifat însă doar 400 de minute și a demonstrat că merită mai multe șanse din partea lui Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Rămâne de văzut dacă se va întâmpla asta la meciurile viitoare.

3,20 este cota Betano pentru „2 solist” la U Craiova - FCSB