Fotbal international

Luka Jovic, judecat în Serbia pentru nerespectarea carantinei. Riscă 3 ani de pușcărie + Real Madrid vrea să scape de el

17.04.2020 | 17:19
Luka Jovic judecat in Serbia pentru nerespectarea carantinei Risca 3 ani de puscarie  Real Madrid vrea sa scape de el
ADVERTISEMENT

Atacantul Luka Jovic trece printr-una dintre cele mai negre perioade din viaţa şi cariera sa. Adus cu 60 de milioane de euro vara trecută de la Eintracht Frankfurt sârbul a fost folosit destul de puţin de antrenorul Zinedine Zidane şi acum Real Madrid vrea să scape de el.

Ar putea reveni în Bundesliga, la Borussia Dortmund

O variantă emisă de presa din Madrid ar fi ca Real să ajungă la o înţelegere cu Borussia Dortmund pentru noua stea a Bundesligii, noevegianul Halland şi în cadrul operaţiunii să intre pe lângă o sumă de bani şi trecerea lui Jovic la echipa din bazinul Ruhr.

ADVERTISEMENT

Acestea sunt perspectivele fotbalistice pentru atacantul de 22 de ani. Însă dincolo de incertitudinile legate de continuarea carierei sale pe Santiago Bernabeu se află un alt episod mai grav, care poate avea urmări neplăcute.

A fugit din izolarea de la Madrid

Săptămâna viitoare Luka Jovic va trebui să apară în instanţă, la Belgrad, întrucât i s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regulilor de carantină pe teritoriul Serbiei. Jucătorul a reuşit să îi înfurie serios atât pe şeful statului, Aleksandr Vucic, cât şi pe primul ministru, Ana Brnabic.

ADVERTISEMENT

Pe 18 martie Jovic, care trebuia să efectueze 14 zile de carantină la Madrid,împreună cu toţi jucătorii lui Real, ca urmare găsirii unui jucător de la echipa de baschet infectat cu COVID 19, a fugit în Serbia.

Nu a vrut să rateze ziua de naştere a iubitei sale

Nu voia să rateze ziua de naştere a iubitei sale, fotomodelul Sofija Milosevic. Autorităţile de la Belgradau calificat modul cum a procedat jucătorul drept un act de iresponsabilitate şi au anunţat că vor decide ce sancţiuni vor lua.

ADVERTISEMENT

Tatăl fotbalistului a spus că dacă va fi găsit vinovat de încălcarea legilor excepţionale date de guvernul Serbiei fiul său merită să meargă la puşcărie.

Cel mai uşor scapă cu o amendă de 1300 de euro

Săptămâna viitoare Luka Jovic va trebui să apară în tribunal. Dacă va fi găsit vinovat există două variante de pedeapsă. Una mai blândă, alta dezastruoasă.

ADVERTISEMENT

Cea blândă ar fi o maxiamendă în valoare de 1300 de euro. Cea cu adevărat dură ar fi o pedeapsă cu închisoarea care poate ajunge de la şase luni la trei ani, în funcţie de acuzaţiile care i se aduc.

ADVERTISEMENT