Luka Modric a fost desemnat cel mai bun jucător al Campionatului Mondial 2018 după finala Franţa – Croaţia 4-2 disputată pe Lujniki. Mijlocaşul croat a făcut un turneu final excelent, fiind omul cu cele mai multe minute disputate la ediţia din Rusia.

Fotbalistul celor de la Real Madrid a bifat 694 de minute la Campionatul Mondial 2018 a marcat două goluri la turneul final din Rusia şi a pasat decisiv la una dintre reuşitele Croaţiei la turneul final . Modric a fost desemnat cel mai bun jucător al partidelor cu Argentina şi Nigeria din faza grupelor.
Luka Modric a câştigat Balonul de Aur la Campionatul Mondial de Fotbal 2018
Mijlocaşul de 32 de ani a fost la un pas să realizeze o dublă istorică după ce a câştigat Liga Campionilor cu Real Madrid. Parcursul Croaţiei de la Campionatul Mondial 2018 i-ar putea aduce lui Modric titlul de cel mai bun jucător din 2018.