Luka Modric le răspunde contestatarilor: “Fotbalul nu înseamnă doar goluri, goluri și iar goluri”

Ciprian Postolache   
in Balonul de aur
05/12/2018, 18:47
Luka Modric le răspunde contestatarilor: “Fotbalul nu înseamnă doar goluri, goluri și iar goluri” GALERIE FOTO
Luka Modric, Balonul de Aur din 2018

Luka Modric a luat Balonul de Aur în fața lui Cristiano Ronaldo, Kylian Mbappe sau Lionel Messi. Au fost mulți contestatari care au spus că mijlocașul croat nu ar merita premiul, pentru că el nu marchează. “Fotbalul nu înseamnă doar goluri, goluri și iar goluri”, a răspus Luka Modric într-un interviu acordat pentru varianta spaniolă a revistei GQ.

Luka Modric a vorbit despre familia sa, despre copilărie și carieră pentru revista care va publica întregul interviu în prima sa apariție de anul viitor, în ianuarie 2019. În interviu fotbalistul a povestit cum a păscut oile la 5 ani, sau cum a fost la un pas să se lase de fotbal după ce a ajuns să joace în Bosnia. “Drumul a fost lung și greu, dar de aceea mă face mai fericit tot ce mi se întâmplă acum, toate premiile, cum ar fi Fotbalistul anului FIFA, cel mai bun fotbalist de la Cupa Mondială sau Balonul de Aur 2018. Știu mai bine ca oricine că nu am primit nimic gratis. Nimeni nu mi-a dat nimic, tot ce am obținut a fost doar prin muncă.”,  a spus mijlocașul lui Real Madrid.

Luka Modric răspunde contestatarilor:”Nu mi-a dat nimeni nimic gratis, am obținut totul prin muncă!

Luka Modric a câștigat Balonul de Aur în fața lui Cristiano Ronaldo, Antoine Griezmann, Kylian Mbape și Lionel Messi. “Mă face fericit că oamenii au recunoscut în cele din urmă tot ceea ce am realizat în cariera sportivă, deși este adevărat că a trebuit să am multe performanțe ca să primesc acest premiu. Am câștigat de trei ori la rând Liga Campionilor și am ajuns în finala Mondialului cu o țară mică, așa cum e Croația, ceva aproape de neimaginat. Abia acum după aceste performanțe mulți și-au dat seama că fotbalul nu înseamnă doar goluri, goluri și iar goluri.” , a spus Luka Modric pentru revista spaniolă.

Luka Modric a luat Balonul de aur în 2018, după 10 ani în care trofeul a ajuns doar la Cristiano Ronaldo și Lionel Messi

Mulți au contestat acordarea acestui premiu unui jucător ce nu a câștigat Mondialul, așa cum este cazul lui Mbappe sau Griezmann, și nici nu a marcat prea mute goluri. Croatul de la Real Madrid a dat 4 goluri în tot sezonul, două la echipa de club și alte două la națională. Cu toate astea, Luka Modric a câștigat detașat Balonul de Aur 2018 în fața lui Cristiano Ronaldo, Antoine Griezmann sau Kylian Mbappe.

  • 2 goluri a marcat Luka Modric pentru Real Madrid din vara lui 2017 până acum
Închide ×