FCSB l-a înlocuit pe Andrei Vlad cu Lukas Zima. Portarul ceh a fost transferat de la Petrolul Ploieşti încă din luna octombrie, pentru suma de 250.000 de euro.
Aflat în cantonamentul din Antalya cu roş-albaştrii, Lukas Zima a vorbit după transferul la campioana României, spunând că e gata să lupte pentru un post de titular cu Ştefan Târnovanu:
“FCSB este unul dintre cele mai importante cluburi din România. Este o provocare şi mie îmi plac provocările. Mă bucur foarte mult că sunt aici şi vreau să dau totul.
Este un pic diferit, dar îmi place. Trebuie să mă adaptez la noua mea echipă. Sunt antrenamente diferite, colegi noi şi trebuie să mă integrez.
Este o competiţie mare (n.r. pentru postul de portar). El este unul dintre cei mai buni portari din România, dar pentru mine nu este pentru prima dată. Încerc să dau totul.
Presiune? Sunt la unul dintre cele mai mari cluburi din România, aşa că normal că este presiune. Este un pic dificil să ne schimbăm mentalul de la un meci la altul, dar aşa e fotbalul, trebuie să fiu pregătit pentru fiecare meci. Motivarea este la cel mai înalt nivel şi trebuie să joci mereu la 100%”, a spus Zima.
Odată cu transferul la FCSB, Lukas Zima se gândeşte şi la o convocare la echipa naţională a Cehiei. Fotbalistul a declarat că familia lui a fost foarte fericită când a auzit de acest transfer:
“Portarul meu favorit a fost Peter Cech când am fost tânăr. De Cisotti sunt mai apropiat pentru că îl ştiu din competiţie, vorbeşte şi limba italiană, am venit în acelaşi timp, stăm în cameră împreună.
Mă gândesc şi la echipa naţională. Aş fi bucuros să fiu convocat, dar vom vedea. Am nevoie să joc nişte meciuri aici şi vom vedea. În naţionala Cehiei avem mulţi portari buni.
Tottenham l-a transferat pe Antonin Kinsky, deci competiţia va fi acerbă şi vom vedea. Familia mea a fost fericită să vin aici, am vorbit înainte de a semna. Cred că am făcut alegerea bună”, a spus Lukas Zima.