Lukas Zima a discutat despre transferul la FCSB, despre planurile sale în următorul an și despre Petrolul Ploiești. În cadrul interviului, portarul ceh a vorbit și despre concurența cu Ștefan Târnovanu, dar și despre perioada petrecută la Genoa.
Lukas Zima este transferul care va da startul viitoarelor mutări din perioada de mercato din iarnă la FCSB. Așa cum a anunțat FANATIK, Gigi Becali a achitat 250.000 de euro pentru jucătorul celor de la Petrolul Ploiești.
“Lupii galbeni” au nevoie mare de bani, astfel că au acceptat oferta campioanei României, deși aceștia ceruseră jumătate de milion de euro pentru portarul ceh de 30 de ani, cotat la 1 milion de euro, conform Transfermarkt.
În cadrul interviului dat în exclusivitate pentru FANATIK, viitorul concurent al lui Ștefan Târnovanu a mărturisit că perioada petrecută la Petrolul a fost cea mai bună din cariera sa.
Zima susține că școala de la Genoa a fost una foarte bună. Despre suporterii formației din Serie A a explicat că și-au schimbat atitudinea, semn că Dan Șucu nu va trebui să își facă mari griji în privința amenzilor nedorite din cauza atmosferei făcute de fanii italieni, așa cum este în cazul rapidiștilor.
În final, portarul ceh a oferit o reacție legată de declarația lui Gigi Becali despre concurența cu numărul 1 din poarta FCSB-ului, Ștefan Târnovanu. Lukas și-a dezvăluit planurile pentru 2025, a numit cele trei echipe care vor ocupa podiumul la final de campionat și a transmis un mesaj pentru fanii “roș-albaștri”.
Cum a fost perioada ta la Petrolul?
– Pentru Petrolul a fost un sezon bun până acum, la fel și anul trecut. Sunt fericit pentru perioada mea de la Petrolul și pentru șansa pe care am primit-o din partea clubului. Când am venit din Țările de Jos eram accidentat. A fost cel mai bun an și jumătate al carierei mele. Am început să joc ca prim portar destul de târziu. În Italia eram al doilea sau al treilea portar de multe ori și nu a fost ușor pentru mine în acea perioadă. În Serie A sunt mulți portari foarte buni și nu depinde de tine dacă joci sau nu. A fost o școală bună pentru mine și sunt mândru de cariera mea.
Ce le urezi celor de la Petrolul pentru următorul an?
– Le urez celor de la Petrolul toate cele bune pentru următorul an. Sper că vor primi ajutor și că vor avea condiții mai bune în viitorul apropiat. E foarte greu să faci performanță când nu ai o bază de antrenament. Sper că vor primi ajutor financiar pentru asta.
Ce simți legat de transferul la FCSB?
– Sunt fericit pentru această nouă oportunitate la FCSB. Am acceptat această provocare și aștept să merg acolo. Sunt foarte fericit pentru asta și o să încerc să dau tot ce mai bun.
Cum vezi competiția cu Târnovanu având în vedere declarația dată de Gigi Becali?
– Când am început să vorbesc cu Mihai Stoica de la FCSB, mi-a spus situația și care o să fie poziția mea acolo. Ne-am înțeles contractual foarte repede și sunt fericit să merg la un club așa mare ca FCSB și să lucrez cu un portar așa bun cum e Târnovanu. FCSB are unul dintre cei mai bun portari din campionatul românesc. Cred că are un viitor măreț înaintea sa și depinde de club ce ofertă o să accepte sau nu pentru el, dacă vor să îl vândă sau nu. Eu o să fiu gata să joc oricând.
Cum a fost perioada de la Genoa?
– În 2011 Genoa m-a cumpărat de la Slavia Praga când aveam 17 ani și a fost frumos. Mi-au promis că mă voi antrena cu prima echipă direct și că voi juca cu echipa a doua. Pentru mine a fost ceva nou, pentru că nu făcusem asta la Slavia Praga. Au fost mai multe echipe care m-au dorit atunci, din Italia, Anglia. Dar am făcut alegerea aceea și mă bucur pentru perioada petrecută acolo. A fost foarte bine pentru mine atunci.
Cum sunt fanii celor de la Genoa?
– Fanii sunt foarte buni. La fiecare meci de acasă, stadionul este plin. Susțin echipa tot anul, indiferent de condiții sau de locul în clasament. Ei vin să te susțină la orice meci și e foarte bine. Încă urmăresc echipa, am mulți prieteni acolo.
Mai sunt suporterii problematici, așa cum au fost în episodul din 2012 după Genoa – Siena 1-4?
– Îmi aduc aminte de acea situație din 2012. Nu a fost ușor pentru jucători și pentru club, dar asta se întâmplă pentru că fanii vor să dai maximul pentru pe teren. În ultimii ani, lucrurile s-au schimbat și nu mai este la fel. S-au schimbat regulile în Serie și nu mai este ca acum 10 ani, iar acum Genoa este o echipă mai bună. Clubul este cel mai vechi club activ din Italia. Fanii sunt foarte mândri de asta. Genoa are un stadion bun, o bază de antrenament bună. Orașul e foarte frumos. Într-o parte ai marea, iar în cealaltă ai muntele. E foarte frumos să stai acolo și să joci acolo. E ceva special la Genoa. Odată ce joci pentru ei, rămâi suporterul lor. Au acel ceva diferit.
Îți dorești să faci pasul la echipa mare a Cehiei anul viitor?
Am jucat pentru toate categoriile de tineret ale echipei naționale și am 53 de meciuri jucate de la U16 până la U21. Nu am jucat pentru prima echipă, dar sper să fac asta curând. Vom vedea.
Ce îți dorești pentru tine în 2025?
Anul viitor am o nouă provocare în fața mea și vreau să fiu un jucător important pentru FCSB. Vreau să ajut echipa în Europa League și în campionat, acolo unde îmi doresc să câștigăm titlul. Personal, îmi doresc ca toată lumea din jurul meu și cu mine să fie sănătoasă.
Cine termină pe primele 3 locuri în SuperLiga?
– Echipele care vor termina pe primele 3 poziții în clasament sezonul acesta sunt FCSB, U Cluj, iar pe 3 cred că o să fie Dinamo.
Ce echipe vor câștiga Champions League, Europa League și Conference League?
Cred că echipa care va câștiga Conference League o să fie Chelsea. În Champions League o să fie foarte greu sezonul acesta. Sunt foarte multe echipe bun, au schimbat și formatul, dar cred că o să fie Liverpool. În Europa League ar fi frumos dacă ar câștiga FCSB. Dar în afară de FCSB… e foarte greu, pentru că sunt multe echipe bune. Athletic Bilbao, poate chiar și Manchester United acum că au schimbat antrenorul, Tottenham, AS Roma, Frankfurt. Dar cred că Lazio ar putea câștiga competiția.
Care au fost modelele tale în fotbal, ce portari? Dacă ai putea lua ceva de la ei, ce ai lua?
Când eram mic, modelele mele erau Petr Cech, Gigi Buffon, Iker Casillas. Am încercat să învăț ceva de la ei tot timpul. Când am fost la Genoa m-am antrenat alături de Mattia Perin, Sebastien Frey. Dacă ar fi să iau ceva de la toți ar fi modul în care se pregăteau pentru meciuri și mentalitatea lor. Astea sunt foarte importante în fotbalul de acum.
Ai jucat cu români la Genoa? Cum a fost adaptarea acolo?
La Genoa am jucat alături de Adrian Stoian. Cred că pentru jucătorii români este destul de ușor la început în Italia, pentru că limba este destul de asemănătoare. În Italia se pune accentul pe partea tactică și cred că este un lucru important. În Italia, o dată pe săptămână ai un antrenament tactic de o oră și jumătate.
Spune un lucru pe care lumea nu îl prea cunoaște despre tine.
Am mai spus că în 2014-2015 am fost foarte aproape de a merge la Chelsea. Am fost acolo pentru o săptămână, dar apoi au decis să ia un alt portar care era puțin mai tânăr decât mine și care venea gratis.
Ce mesaj ai pentru fanii FCSB?
Mesajul pentru pentru fanii FCSB este acela de a susține echipa tot sezonul. Să ajute echipa să devină din nou campioană în România și să termine cât mai sus în Europa League. Să susțină echipa ca până acum și să ajute echipe. Când joci cu stadionul plin, fiecare jucător dă maximul pe teren și ăsta e cel mai important lucru.