Sport

Luke Shaw, cel mai rapid gol într-o finală de Euro! Fundașul Angliei, prima reușită la națională

Euro 2020 a mai consemnat încă o premieră, Luke Shaw reușind cel mai rapid gol dintr-o finală de Campionat European.
11.07.2021 | 22:23
Luke Shaw cel mai rapid gol intro finala de Euro Fundasul Angliei prima reusita la nationala
ADVERTISEMENT

Anglia caută primul trofeu continental chiar pe Wembley, stadionul pe care în urmă cu 55 de ani cucerea Cupa Mondială, singurul succes major al ”leilor”.

Pe celebrul stadion londonez se află o mulțime de staruri ale lumii fotbalului, dar si din showbiz-ul internațional.

ADVERTISEMENT

Golul lui Luke Shaw, cel mai rapid dintr-o finală de Euro

Anglia a început perfect finala Euro 2020 în fața Italiei reușind să deschidă scorul rapid. Fundașul stânga Luke Shaw a punctat în minutul 1 și 57 de secunde, acest fiind cel mai rapid gol dintr-o finală de Euro.

Totul a pornit de la un corner al ”squadrei azzurra” respins de fundașul central Harry Maguire. Mingea a ajuns la Shaw care a trecut-o în jumătatea italienilor și i-a pasat-o căpitanului Harry Kane.

ADVERTISEMENT

Atacantul central al Angliei i-a pasat scurt lui Kieran Trippier, iar centrarea acestuia l-a găsit nemarcat în colțul carelui de 6 metri pe Luke Shaw care l-a învins pe Gianluigi Donnarumma cu un șut din prima la colțul scurt. Aceasta a fost prima reușită a fundașului stânga la naționala Albionului.

Revenire neașteptată după o accidentare horror în 2015

Luke Shaw a fost unul dintre jucătorii cheie în prestaţiile de la turneul final. Chiar dacă a început competiţia pe banca de rezerve, fundaşul lui Manchester United a intrat titular în al doilea meci şi aşa a rămas până la final.

ADVERTISEMENT

În cele cinci meciuri de până acum de la Euro 2020, Luke Shaw a oferit trei pase de gol, în duelurile cu Germania şi Ucraina, iar multe acţiuni periculoase au trecut pe la el. Soarta fotbalistului de 25 de ani putea să fie alta, după o accidentare horror suferită în septembrie 2015.

Fundașul stânga a avut o revenire anevoioasă după acel calvar, dar în cele din urmă a ajuns să fie omul-cheie al naționalei Angliei la euro 2020 și poate fi eroul ”leilor” cu golul marcat devreme în finala cu Italia.

ADVERTISEMENT

Luke Shaw, aniversare de naştere tristă

Luni 12, iulie, la doar câteva ore de primul gol în naţionala Albionului şi de finala de Campionat European pierdută în faţa Italiei, Luke Shaw împlineşte 26 de ani. Deşi reprezentativa ţării sale nu a pus mâna pe râvnitul trofeu, fundaşul stânga a fost una dintre vedetele acestui turneu final.

La scurt timp după terminarea derby-ului de pe Wembley, Shaw a primit valuri de felicitări și de susținere pe internet, mai ales din partea fanilor lui Manchester United, care abia așteaptă să îl revadă în tricoul „diavolilor”.

Pentru Shaw, la fel ca și pentru ceilalți fotbaliști ai lui Manchester United din lotul lui Southgate, Harry Maguire și Marcus Rashford, aceasta a fost a doua finală pierdută în acest an, după cea din Europa League, acolo unde „diavolii” au cedat în fața lui Villarreal, tot la loviturile de departajare.

ADVERTISEMENT