Lumea nu se confruntă cu prima pandemie de coronavirus. Molima care a măturat omenirea acum 20.000 de ani

O serie de gene umane care au evoluat rapid în zona populațiilor din Asia de Est au apărut pentru a putea combate infecțiile cu coronavirus, conform unor noi cercetări. Aceste gene preistorice ar putea fi importante pentru evoluția pandemiei prin care trece omenirea în prezent.

Oamenii de știință au descoperit dovezi care arată că o pandemie de coronavirus a măturat Asia de Est acum aproximativ 20.000 de ani, iar efectele sale au fost suficient de devastatoare încât să-și lase amprenta asupra ADN-ului oamenilor, până în prezent.

Conform unui studiu publicat recent, un coronavirus preistoric a făcut ravagii în regiune ani la rând. Descoperirea ar putea avea implicații importante cu privire la actuala pandemie.

”Ar trebui să fim îngrijorați”, afirmă David Enard, biolog evoluționist la University of Arizona, autorul principal al studiului apărut în jurnalul Current Biology. ”Ce se întâmplă acum s-ar putea desfășura de-a lungul a generații întregi.”

Digi24.ro

Oamenii sunt uluiți când află ce vârstă are acest bărbat. Cum reușește să păcălească procesul de îmbătrânire și cât îl costă pe an

Până acum, oamenii de știință n-au putut privi prea departe în istoricul acestei familii de patogeni. În ultimele două decenii, trei coronavirusuri au infectat oamenii, cauzând probleme respiratorii severe, SARS, MERS și Covid-19.

Alte patru tipuri de coronavirus au potențialul de a infecta oameni, însă de regulă acestea provoacă doar răceli ușoare. Cercetătorii n-au observat în mod direct transformarea acestor coronavirusuri în patogeni umani, astfel că s-au bazat pe sugestii indirecte pentru a estima timpul acestor treceri de la animale la oameni.

Coronavirusurile dobândesc mutații noi periodic, astfel că prin comparația varietății genetice poate fi estimat când au deviat dintr-un strămoș comun.

Cele mai recente coronavirusuri ”moderate” sunt HCoV-HKU1 și au traversat bariera speciilor în anii 1950, iar cel mai vechi, HCoV-NL63, ar fi traversat această barieră în jurul anului 1200.

Digisport.ro

Mai dur nu se putea! A venit ”nota de plată”, după gestul golănesc fără precedent făcut de un luptător către fata din ring

O nouă metodă pentru identificarea pandemiilor istorice

De aici în urmă, lucrurile erau necunoscute, cel puțin până când dr. Enard, alături de colegi, a aplicat o nouă metodă pentru căutare. În loc să caute genele coronavirusului, cercetătorii au analizat efectele asupra ADN-ului gazdelor umane.

De-a lungul generațiilor, virusurile provoacă schimbări masive în genomul uman. O mutație care protejează împotriva unei infecții virale ar putea face diferența între viață și moarte și va fi transmisă succesorilor.

Și virușii pot evolua, totuși, iar proteinele lor își pot schimba forma pentru a sparge barierele gazdei. Schimbările pot produce alte transformări în genomul gazdei, pentru a crea noi ”arme” împotriva virusurilor și tot așa.

Când o mutație aleatoare poate oferi protecție în fața unui virus, va deveni mai comună în generațiile ulterioare, în vreme ce alte variante ale genei originale devin mai rare. Astfel, dacă o variantă a unei gene le domină pe celelalte în cazul unei populații mari de oameni, cercetătorii înțeleg că este vorba despre o evoluție relativ rapidă ce a avut loc la un anumit moment dat în trecut.

Astfel. dr. Enard și colegii săi au căutat astfel de tipare genetice în genomul uman, pentru a putea construi istoricul mai multor virusuri. Odată cu apariția pandemiei, aceștia au vrut să afle dacă și coronavirusuri antice ar fi putut lăsa o urmă proprie.

Au fost, astfel, comparate mostre de ADN de la mii de oameni din 26 de populații globale, căutând o combinație specifică de gene, cruciale pentru protecția în fața coronavirusurilor, dar nu și pentru alte virusuri.

În populațiile est-asiatice, cercetătorii au descoperit 42 de astfel de gene cu o variantă dominantă. Asta înseamnă că oamenii din Asia de Est s-au adaptat la un coronavirus antic, însă ceea ce s-a întâmplat acolo a fost limitat în această regiune.

”Am comparat genomurile cu cele ale altor populații din lume și nu am găsit același tipar”, arată Yassine Souilmi, cercetător postdoctoral la University of Adelaide, coautor al studiului, conform nytimes.com.

Următorul pas a fost să estimeze acum cât timp est-asiaticii s-au adaptat la coronavirus. Pentru a face asta, s-au putut folosi de faptul că, odată ce o genă dominantă se transmite generațional, poate acumula și alte mutații aleatorii, inofensive. Pe măsură ce trece timpul, apar mai multe astfel de mutații.

Cele 42 de gene identificate aveau cam același număr de mutații, asta însemnând că au evoluat rapid, aproximativ simultan. ”Este un semn că mutațiile nu au avut loc la întâmplare”, arată dr. Enard.

Astfel, estimările arată că mutațiile antivirale au apărut acum aproximativ 20.000 – 25.000, de-a lungul a câtorva secole. Descoperirea este surprinzătoare, deoarece la vremea respectivă, populațiile nu trăiau în comunități dense, ci mai degrabă în grupuri mici de vânători-culegători.

Există și scepticism cu privire la descoperire. Aida Andres, genetician evoluționist la University College London este de părere că e dificil de realizat o estimare sigură a momentului când a avut loc epidemia.

Epidemiile care au rămas consemnate în istorie

Epidemia de coronavirus pe care o bănuiesc cercetătorii de la University of Arizona ar putea fi cel mai vechi fenomen de acest fel identificat vreodată, având în vedere că cele mai ”recente” mărturii cu privire la epidemii datează abia din perioada antică.

Prima de acest fel este cunoscută ca Epidemia din Megiddo, ce a avut loc acum aproximativ 3.370 de ani. Prima epidemie despre care avem și relative date este cea din Atena, din 429 – 426 î.e.n., care ar fi luat între 75.000 și 100.000 de vieți. La originea ei ar sta fie tifosul, fie febra tifoidă, fie o febră hemoragică virală.

Mari încercări au venit pentru omenire în următorul mileniu. Între 541 și 549 a avut loc Ciuma lui Iustinian, primul episod din prima pandemie de ciumă globală. Se estimează că au murit între 15 și 100 de milioane de oameni, fiind decimată până la 60% din populația Europei.

Cea de-a doua pandemie de ciumă a fost și mai devastatoare decât prima, iar episodul inițial al acesteia a fost atât de ucigător, încât a rămas cunoscut în istorie ca Moartea Neagră.

Epidemia de ciumă dintre 1346 și 1353 a ucis între 75 și 200 de milioane de oameni și a avut consecințe semnificative pentru evoluția societăților europene. Populația a avut nevoie de aproximativ 200 de ani pentru a reveni la nivelurile dinainte de ciumă.

Totuși, supraviețuitorii s-au bucurat de o perioadă foarte propice ulterior, în care exista mult pământ de lucrat, salariile au crescut, iar iobăgia în Occident aproape a dispărut.

Majoritatea epidemiilor globale au fost cauzate de ciumă, de variolă, de gripă, de rujeolă și de febră galbenă, dar și de holeră, malarie și de febră dengue.

Epidemii de coronavirus au mai avut loc de câteva ori de-a lungul ultimului secol și jumătate. Între 1889 și 1890, se crede că virusul HCoV-OC43 ar fi ucis aproximativ un milion de oameni la nivel global.

A urmat epidemia de SARS, dintre 2002 și 2004, care a făcut 774 de victime, iar câțiva ani mai târziu, în 2012, a apărut și epidemia de MERS-CoV, care a făcut 941 de victime începând cu 2012.

În prezent ne confruntăm cu pandemia de SARS-CoV-2, care a făcut cel puțin 3,9 milioane de victime în întreaga lume, deși estimările sunt mai mari de atât.