Liderul clasamentului ATP a fost depistat pozitiv la un test de urină, dar ITIA (International Tennis Integrity Agency) a decis să nu-l suspende considerând că nu a consumat clostebol cu intenție.
Cazul de dopaj al lui Jannik Sinner a stârnit reacții în lanț în lumea tenisului, cei mai mulți fiind de părere că italianul a fost tratat preferențial. Aceștia au acuzat faptul că alți jucători sunt nevoiți să aștepte perioade îndelungate până ce se dă un verdict.
Unul dintre cei mai vehemenți a fost tenismenul francez, Lucas Pouille, fost număr 10 mondial și semifinalist de Grand Slam. ”Poate ar trebui să nu ne mai luați de proști”, a scris acesta pe rețelele de socializare.
”Nu-mi pot imagina cum se simt acum toți ceilalți jucători interziși pentru substanțe. Reguli diferite pentru jucători diferiți”, a remarcat și canadianul Denis Shapovalov, aflat acum pe locul 105 în clasamentul ATP.
”Indiferent dacă Sinner se dopează sau nu. Nu este corect. Mulți jucători trec prin același lucru și trebuie să aștepte luni, chiar ANI, pentru ca nevinovăția lor să fie declarată. Nu este o imagine bună”, a punctat britanicul Liam Broady.
”Hei, ATP, WTA, ITF, tot ce cerem (jucători, antrenori) este egalitate și transparență. Nimic mai mult, nimic mai puțin”, a spus Petar Popovic, actualul antrenor al tenismenului francez Corentin Moutet.
O reacție la fel de dură a avut și jucătoarea britanică Tara Moore, depistată pozitiv în aprilie 2022. Aceasta a fost suspendată pentru 18 luni înainte de a fi exonerată de un tribunal independent în decembrie 2023.
”Presupun că doar imaginile celor mai buni jucători contează. Presupun că doar opinia tribunalului independent cu privire la cei mai buni jucători este considerată solidă și corectă. Cu toate acestea, ei le pun la îndoială în cazul meu. Nu are niciun sens”, este mesajul postat de Moore în mediul online.
Printre primii care a reacționat în acest caz a fost controversatul jucător australian Nick Kyrgios. Finalistul de la Wimbledon 2022 este de părere că Jannik Sinner ar fi trebuit suspendat 2 ani și nu crede că a fost ceva neintenționat.
Deși nu a vorbit clar despre situația lui Sinner, Simona Halep a postat pe rețelele de socializare un citat al lui Nicolae Iorga care ar putea face referire la modul în care ITIA a tratat cele două cazuri de dopaj: ”Cine ți-a făcut o nedreptate nu rămâne cu datorie față de tine, ci cu o pierdere față de el însuși”.