Life

Lună Nouă în Taur. Camelia Pătrășcanu, horoscop plin de surprize. Ce se întâmplă cu Gemenii și Racii

Lună Nouă în Taur. Fenomenul este explicat de Camelia Pătrășcanu, iar astrologa vine cu cele mai tari previziuni ale momentului.
28.04.2025 | 11:31
Luna Noua in Taur Camelia Patrascanu horoscop plin de surprize Ce se intampla cu Gemenii si Racii
Lună Nouă în Taur. Foto: ASTROFANATIK
ADVERTISEMENT

Avem Lună Nouă în Taur, prilej cu care Camelia Pătrășcanu face o serie de previziuni care mai de care mai interesante. Au loc schimbări importante, transformări revelatoare.

Lună Nouă în Taur. Camelia Pătrășcanu face previziunile momentului

Luna Nouă, formată pe 27 aprilie în Taur, are efecte și în zilele ce urmează. Avem și o conjuncție frumoasă care se formează și e absolut minunată. Conjuncția Lună-Soare va avea efecte până pe 29 aprilie, după răsărit.

ADVERTISEMENT

Taurul ne invită să luăm aminte la aspectele esențiale ale vieții. Vrem ca noi singuri să facem bani sau să căpătăm prosperitate dincolo de salariul care vine de la cineva dacă ne apreciază activitatea. Luna Nouă ne cheamă să căutăm formule mai bune ca să păstrăm banii pe care îi avem.

Ne pune serios problema dacă ne mulțumește locul de muncă, dacă ni s-ar potrivi altceva, cum am putea să sporim mai bine banii noștri, încât să ne susținem prin propriile forțe mai mult. E o temă care se pune acut.

ADVERTISEMENT

Berbecii au un moment care aduce preocupare pentru banii pe care nu prea îi au acum. Au niște idei foarte personale, originale despre cum să inoveze în munca lor. Trebuie să vadă dacă ideile lor funcționează pe piață.

Taurii, cu Luna în semnul lor, pot avea un proces de conștiință ca un duș rece. Pot să își evalueze viața, ce au făcut bun, ce nu, dacă au avut dreptate și s-au înșelat când și-au ales prietenii, când s-au despărțit de ei. Cumva, putem lăsa deoparte emoțiile care au însoțit niște acțiuni și vedem ce a fost acolo, de fapt.

ADVERTISEMENT

Gemenii au o Lună Nouă în Taur cu sentimentul că trebuie să închidă o etapă, că e vorba de relație, de faimă, de profesie. Se închide o etapă în viața lor. Racii au parte de o nouă abordare a vieții, fără să fie un plan. Unii își caută locul într-un context social. Merită să se gândească dacă acel mediu e prielnic pentru ei.

ADVERTISEMENT

Leii au o viziune nouă privind puterea și rolul lor într-un context. Sunt capabili să riște multe lucruri, dacă simt că nu e relevant pentru ei, că nu sunt răsplătiți așa cum își doresc ei. Alții se gândesc la un nou drum pe care pot merge de acum încolo.

Fecioarele și Săgetătorii, schimbări majore

Fecioarele au o Lună Nouă în Taur care vine cu o propunere din partea vieții. Sunt tensionate de această perspective. Sunt tentate să participe la ceva. E un prag și înțeleg că dacă nu se urcă în tren, multe lucruri nu se mai întâmplă la fel.

Balanțele au o Lună care vizează partenerul de viață sau o persoană apropiată cu care colaborează. Nu mai văd rostul unei munci și e clar că e nevoie de o schimbare. Dispun de multe planete bine aspectate în zona relațiilor.

Scorpionii au o Lună fixată în zona relațiilor de colaborare sau conjugale. Au multe aspecte încordate și e posibil să aibă emoții. Unele privesc apropierea sau relația cu o persoană. Altele sunt legate de bani. Săgetătorii au Luna în zona muncii și pot stabili dacă le place sau nu ceva ce fac acum. E foarte important, căci vor să se simtă bine. Sunt atenți dacă munca e forțată, chinuitoare, obositoare sau nesănătoasă.

Capricornii au o Lună care pune multă tensiune pe inima lor, în relația cu copiii, cu persoanele iubite. Vor să știe care e locul lor în inima celorlalți. Vărsătorii au vizată viața personală. Trebuie să schimbe ceva, ceva nu face bine corpului sau sufletului lor. Sunt ajutați de planete să își pună întrebările potrivite. Peștii au o Lună care vizează cunoașterea. Au nevoie să verifice niște răspunsuri sau niște oameni. Dialogurile cu cei apropiați sunt importante.