Life

Lună Plină în Săgetător pe 23 mai 2024. Camelia Pătrășcanu, anunț fantastic pentru Fecioare

Lună Plină în Săgetător pe 23 mai 2024. Camelia Pătrășcanu face un anunț fantastic pentru Fecioare. Ce aduce fenomenul momentului?
22.05.2024 | 11:30
Luna Plina in Sagetator pe 23 mai 2024 Camelia Patrascanu anunt fantastic pentru Fecioare
Lună Plină în Săgetător. Foto. ASTROFANATIK
ADVERTISEMENT

Lună Plină în Săgetător, joi, 23 mai 2024! Astrologa Camelia Pătrășcanu oferă cele mai interesante previziuni ale momentului, în exclusivitate pentru FANATIK.

Lună Plină în Săgetător. Fenomenul, explicat de Camelia Pătrășcanu

Este o Lună Plină care e influențată de axa comunicării Gemeni-Săgetător. E o ocazie importantă, mai ales că Jupiter va intra în Gemeni. Practic, suntem invitați cu tot ceea ce simțim și intuim. Înțelegem ce simțim mai bine. Intrăm într-o perioadă în care adaptabilitatea, curiozitatea, perceperea realității din mai multe perspective vor fi subliniate. Nu mai putem să fim doar încăpățânați, ci să fim mai integrați în tot ce credem și facem. Trebuie să găsim maleabilitatea, care e esențială.

ADVERTISEMENT

Suntem invitați să vedem lucrurile din cel puțin două perspective, să vedem și alte piste. Trebuie să vedem celelalte posibilități. Vedem că lucrurile pot ieși bine pe mai multe căi.

Berbecii au posibilitatea să prindă niște informații, să coreleze lucrurile, să își dea seama de o pistă nouă. Pe de altă parte, actele și studiile sunt importante. Concep un proiect de activitate și sunt preocupați de studii care contribuie la dezvoltarea lor, la afirmarea lor.

ADVERTISEMENT

Taurii au această Lună Plină în Săgetător pe axa prosperității. Obțin lucruri datorită capacităților lor, abilităților lor naturale. Talentele sunt sursa abundenței lor. Pot înțelege că nu muncind mai mult obțin lucruri, ci speculând talentele pe care le au.

Gemenii intră într-o perioadă mult mai bună

Gemenii au o Lună Plină extraordinară căci vizează relațiile cu cei din jur. Le crește cumva energia, dar și orgoliul. Poate că au fost gică-contra și n-au avut energie și chef până acum. Au sentimentul că intră într-o perioadă mai bună.

ADVERTISEMENT

Racii au o Lună tonică și optimistă, dar într-o zonă discretă în harta lor. Dacă au ajutat pe cineva, acum vine răsplata. Poate veni un sprijin, o salvare pentru felul în care s-au purtat cândva. Cu această Lună Plină în Săgetător se creează mediile potrivite în care se simt bine. Unii se izolează, alții intră într-un grup nou.

ADVERTISEMENT

Leii au o Lună pe axa iubirii. Sunt pe podium și le place asta, însă trebuie să analizeze dacă toate contextele publice în care sunt prinși îi reprezintă. Pot șoca lumea cu îndrăzneala și creativitatea lor, cu produsele lor, cu ce creează ei.

Fecioarele au o Lună Plină în Săgetător pe axa stabilității, care poate veni și prin studii. Pot fi conversații, interviuri, ședințe importante la care participă. Nu trebuie să fie modeste și nici să evite să participe la contextele unde oamenii vor să vadă ce pot. Un an de acum încolo pot fi pe val.

Balanțele au Luna Plină în zona studiilor și actelor. Pot călători cu scopul de a comunica, de a rezolva niște diligențe. Balanțele tinere au examene importante, care pot deveni un brand pentru ele.

Săgetătorii pot deveni mai sensibili

Scorpionii sunt vizați în zona banilor care vin prin alții. Unii se simt condiționați, că stau după alte persoane. Nu sunt în mare siguranță, poate chiar se gândesc să țină mai mult niște oameni lângă ei, într-un fel sau altul. Pot cere sfatul cuiva care se pricepe la hârtii, la acte.

Săgetătorii au vizată personalitatea lor. Sunt foarte sensibili la jigniri și ofense. Doresc să impresioneze, poate sunt mai atenți la podoabă. Își propun ca de acum încolo să strălucească. Își propun să fie în companii care le subliniază valoarea.

Capricornii muncesc. Luna Plină le dă idei în legătură cu un alt mod de a vedea munca lor. Își pot organiza în așa fel munca încât să o simplifice. Se lasă ajutați acolo unde ei nu acoperă ce au de făcut.

Vărsătorii au o Lună Plină în Săgetător care marchează bucuria de a fi, dragostea pentru viață, în general. Nu amorul în sine e important, ci ceea ce generează amorul în conștiința lor. Vărsătorii mai tineri pot îndrăzni acum să se gândească să fie părinți.

Peștii au marcată siguranța personală. Din acest moment, încrederea în atuurile lor este mult mai accentuată. Pot simți pe ce sunt siguri în ei înșiși. Familia e, de asemenea, subliniată. Poate fi ceva agitație în cămin din cauza renovărilor ori a musafirilor mulți care le trec pragul.