Reportaj. Lungul drum Trier-Leipzig! Cum e să traversezi Germania în tren

Romania-Cehia, handbal, CM, corespondenta, reportaj, galerie foto, tren, Germania, gara
CORESPONDENŢĂ DIN LEIPZIG - GERMANIA

FANATIK.RO este la Campionatul Mondial de handbal! România a câştigat grupa de la Trier şi sâmbătă a plecat în drumul lung spre Leipzig, unde va începe faza eliminatorie.

Aşa am făcut şi noi. După ce ne-am bucurat de victoriile obţinute de tricolore în Arena Trier, am traversat Germania pentru a merge în Leipzig, locul în care vom întâlni Cehia în optimi, luni, de la ora 18:30. 

Din Trier, oraş din vestul Germaniei, aflat aproape de graniţa cu Luxemburg, am plecat în estul ţării în Leipzig. Este un drum de 600 de kilometri, în care am traversat în lat ţara cu trenul. 

Unele gări aduc aminte de România

Germania are o infrastructură feroviară foarte bine pusă la punct, numită DB (Deutche Bahn), iar din orice staţie poţi să ajungi în ce oraş îţi doreşti, în aceeaşi zi. Preţurile sunt pe măsură, biletele fiind de 3-4 ori mai scumpe decât în România. 

Sâmbătă dimineaţă în Trier a început să ningă. Este o vreme destul de rece în Germania, temperaturile fiind aproape de zero grade, însă în ultimele zile, zăpada ne-a ocolit. Ajunşi în gară mi-am dat seama că se aseamănă cu cele de la noi. Dacă v-aţi fi aşteptat ca în Germania să fie un "paradis" în gări şi totul să fie imaculat şi nou, ei bine...nu este aşa. 

Citeste tot articolul »
viewscnt
OraPostulSportEveniment
19:00Telekom Sport 1
Liga Naţională CSM Bucureşti - CSU Danubius Galaţi
1 EUR4.6614 lei+0,0100
1 USD3.7984 lei-0,0070
1 XAU163.0820 lei+0,4074