“Un club cu drept de vot a fost ameninţat că nu va mai exista!”

Iuliana Spirache   
in Stiri sportive
15/04/2018, 12:23
“Un club cu drept de vot a fost ameninţat că nu va mai exista!”

Ionuţ Lupescu a făcut noi dezvăluiri înaintea alegerilor pentru şefia FRF, de pe 18 aprilie. Fostul internaţional român susţine că s-a ajuns la ameninţări la adresa membrilor cu drept de vot, iar acesta a arătat cu degetul către un oficial FRF.

Ionuţ Lupescu, dezvăluiri despre secretarul general al FRF

“Sunt diversiuni. Reprezentantul unui club cu drept de vot a fost anunţat că dacă vine la alegeri, clubul nu mai există. E vorba de secretarul general al FRF (Gabriel Bodescu – n.r.). A sunat pe cineva de la FC Argeş. Omul a rămas uimit: ‘Cum îţi permiţi să mă cerţi? Sunt preşedintele Consiliului de Administraţie’.

Dacă am ajuns în 2018 să ameninţăm cluburile cu ‘dacă nu trimiţi omul care trebuie, nu mai ai viaţă cu FRF’… S-a ajuns prea departe. Cum îţi permiţi tu, Federaţie, să faci astfel de presiuni?”, a precizat Lupescu pentru o emisiune de sport.