Sport

De ziua lui, Lyes Houri își dezvăluie pasiunile: „Îmi place să mă joc pe Playstation”. Sfatul important primit de la Gică Hagi. Video

La ceas aniversar, Lyes Houri a dezvăluit marea sa pasiune, dar și sfatul prețios oferit de Gică Hagi în perioada în care evolua pentru Viitorul (actuala Farul Constanța).
19.01.2022 | 18:10
De ziua lui Lyes Houri isi dezvaluie pasiunile Imi place sa ma joc pe Playstation Sfatul important primit de la Gica Hagi Video
Lyes Houri a împlinit 26 de ani. Sursa foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

În ziua în care a împlinit 26 de ani, Lyes Houri le-a dezvăluit suporterilor momentele care i-au marcat cariera de până acum și a dat glas pasiunii pentru gaming. Fan înrăit al celebrului FIFA, francezul și-a propus să crească nivelul cardului său și le-a transmis un mesaj cât se poate de ferm colegilor care au de gând să-l provoace.

Interviu inedit cu Lyes Houri, la ceas aniversar: „Îmi place să mă joc pe Playstation”

Mă simt bine. Sunt cu un an mai în vârstă, dar foarte fericit să fiu aici.  Cel mai frumos gol din carieră cred că a fost când evoluam la echipa națională U17 și jucam împotriva Spaniei. Am marcat în ultimul minut golul de 2-1 și ne-am calificat la Euro, așa că rămâne unul dintre cele mai frumoase momente din cariera mea.

ADVERTISEMENT

În afara terenului, Lyes Houri e la fel ca toată lumea, un om normal. Îmi place să ies, să mă joc pe Playstation, sunt foarte bun la FIFA. Dacă cineva vrea să mă provoace, nu este nicio problemă. Cardul meu e în regulă. Trebuie să cresc în valoare pentru a-l îmbunătăți, dar cred că e ok”, a dezvăluit Lyes Houri în interviul inedit publicat pe rețelele de socializare.

Nu toate veștile sunt, însă, îmbucurătoare pentru mijlocașul alb-albaștrilor. În urma accidentării suferite chiar la primul amical al iernii, disputat în cantonamentul din Antalya, acesta va ajunge pe masa de operație și va trebui să stea departe de terenul de fotbal în următoarele cinci luni. Informația a fost dezvăluită în exclusivitate de FANATIK și confirmată ulterior de finanțatorul Mihai Rotaru.

ADVERTISEMENT

Sfatul primit de la Gică Hagi și mesajul transmis fanilor

De asemenea, Lyes Houri a dezvăluit cel mai important sfat pe care i l-a oferit Gică Hagi în perioada petrecută sub comanda sa la Viitorul (n.r. actuala Farul Constanța) și le-a transmis un mesaj special „celor mai frumoși fani din România”.

Nivelul campionatului românesc mi se pare bun. În opinia mea, există trei sau patru echipe foarte bine și mă bucur că sunt aici. Gică Hagi mi-a spus mereu să dau totul, sută la sută.

ADVERTISEMENT

Îmi aduc aminte că mi-a mai spus să ‘joc ceea ce văd’. Când am jucat cu Viitorul pe Ion Oblemenco, atmosfera a fost foarte frumoasă. Înainte să venim, discutam mereu despre această echipă și despre atmosferă.

Cred că fanii de aici sunt cei mai frumoși din România. Fanilor vreau să le mulțumesc pentru tot, am primit foarte multe mesaje pe Instagram.

ADVERTISEMENT

O să dau întotdeauna tot ce am mai bun pentru echipă, acesta este lucrul cel mai important. Haide, Craiova! (n.r. mesaj în limba română)”, a conchis francezul.

Adus în vară, sub formă de împrumut de la MOL Fehervar FC (Ungaria), pentru 100.000 de euro, acesta a fost măcinat de accidentări, motiv pentru care a bifat doar nouă prezențe în tricoul albastru și a înscris un singur gol, cu Dinamo, din lovitură de la 11 metri.

Cu toate acestea, Mihai Rotaru nu a stat pe gânduri când s-a pus problema să achite cei 500.000 de euro reprezentând clauza de transfer definitiv. „El a jucat în campionatul Ungariei, nu e un campionat ușor. Când l-au cedat la Ferencvaros au fost multe comentarii negative că era singurul al lor de valoare. E un jucător antrenat, a venit să joace imediat, e pregătit”, și-a motivat patronul „juveților” decizia.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – Rapid: 1,72 este cota pentru „X2”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT