Sport

Lyon, Marseille, Tottenham și acum Rapid! Clinton N’Jie, prezentat la Rapid! Fotbalistul a dezvăluit de ce a ales să vină în România

Rapid a reușit un nou transfer sonor, chiar pe ultima sută de metri din fereastra de mercato. Giuleștenii l-au prezentat oficial pe Clinton N’Jie
11.09.2024 | 11:48
Lyon Marseille Tottenham si acum Rapid Clinton NJie prezentat la Rapid Fotbalistul a dezvaluit de ce a ales sa vina in Romania
Clinton N’Jie, noul atacant al Rapidului, reacție după ce a fost prezentat oficial. Sursa Foto: Facebook FC Rapid 1923.
ADVERTISEMENT

Rapid are oficial un nou atacant. Giuleștenii l-au adus pe Clinton N’Jie, jucător cu un CV impresionant. Fotbalistul a oferit o primă reacție după ce a semnat cu echipa lui Marius Șumudică, transfer anunțat în exclusivitate de FANATIK.

Clinton N’Jie a dezvăluit de ce a ales să vină în România

Rapid avea mare nevoie de un atacant după vânzarea lui Albion Rrahmani la Sparta Praga. În vârstă de 31 de ani, Clinton N’Jie este un atacant experimentat, care a trecut pe la mai multe echipe din Europa până să ajungă în Giulești.

ADVERTISEMENT

Camerunezul a semnat cu echipa pregătită de către Marius Șumudică din postura de jucător liber de contract. Acesta va evolua pentru echipa bucureșteană până în 2026. Fotbalistul a oferit și o primă reacție.

„Sunt bucuros să fiu aici, este o plăcere pentru mine să mă alătur unuia dintre cele mai mari cluburi din România. Am văzut cât de mult și-a dorit clubul să vin aici și a fost simplu pentru mine să iau o decizie.

ADVERTISEMENT

Sunt entuziasmat să încep treaba la Rapid”, a mărturisit Clinton N’Jie pentru fcrapid.ro în momentul prezentării sale oficiale drept noul jucător al giuleștenilor.

ADVERTISEMENT

Cifrele lui Clinton N’Jie

Cotat de Transfermarkt la suma de 950.000 de euro, Clinton N’Jie a trecut pe la mai multe echipe în cariera sa. Astfel, cluburile la care a evoluat camerunezul sunt, în ordine, următoarele:

ADVERTISEMENT
  • Sivasspor (2022-2024)
  • Dynamo Moscova (2019-2022)
  • Olympique Marseille (2017-2019)
  • Tottenham Hotspur (2015-2017)
  • Olympique Lyon (2012-2015)

Cele mai bune cifre le are în tricoul celor de la Olympique Marseille, unde a marcat 16 goluri și a oferit 10 pase decisive în 83 de apariții. Tot pentru Marseille a reușit să marcheze un gol extrem de important în semifinala din Europa League (2017/2018).

Atacantul a marcat contra Salzburg, în manșa tur, ulterior echipa franceză calificându-se în finala cu Atletico Madrid (0-3). Pentru echipa națională, Clinton N’Jie are 10 goluri în 44 de selecții.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește sumele de transfer, cea mai scumpă mutare din cariera lui Clinton N’Jie a fost cea la Tottenham, în 2015, când londonezii plăteau către Olympique Lyon nu mai puțin de 16 milioane de euro.

Tags: