Cristina Neagu și-a anunțat retragerea din handbal la vârsta de 36 de ani. Interul stânga de la CSM București va face pasul în spate la finalul sezonului 2024/2025. De 4 ori cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu a mărturisit că a plănuit să se retragă încă de la vârsta de 32 de ani, însă accidentările i-au dat planurile peste cap sportivei.
Cristina Neagu va spune adio handbalului la finalul acestui sezon. Fostul căpitan al echipei naționale a României are șansa de a deveni golgheter all-time în Liga Campionilor. Cariera handbalistei care evoluează pe postul de inter stânga a fost marcată și de grave accidentări.
„Nu știu, orice sportiv după ce împlinește 30 de ani începe ușor, ușor să se gândească la viitor, la cum o să fie momentul retragerii. Și eu mă tot gândesc de vreo doi ani când o să fie momentul potrivit, dar niciodată nu ți se pare momentul potrivit când îți place foarte mult ceea ce faci. Am hotărât că acest sezon va fi ultimul, este cel mai bun moment. E greu de spus un singur motiv.
Sincer, în momentul accidentării nu m-am gândit la asta, ci cum să-mi revin repede. Nu m-am gândit în momentul ăla să mă las. La 30 de ani, mi se părea că încă sunt foarte tânără. O să am aproape 37 ani în momentul retragerii. Planul meu era să mă retrag undeva la 32 de ani, însă cu toate accidentările pe care le-am avut și care m-au ținut în afara terenului 4 ani, am adăugat din timpul ăsta.
Am ajuns la 36 de ani, este ultimul sezon al carierei. Nu am niciun regret, nu-mi pare rău. Nu vreau să fie o veste tristă pentru fani. Vreau să mă bucur la fiecare meci alături de fani.
Am gândit o caravană alături de echipa mea. O să fie o caravană care o să călătorească alături de mine la fiecare meci din deplasare din campionat, vor fi întâlniri cu fanii.
Îmi doresc mult ca fanii să vină. E un fel de a le mulțumi pentru că am fost susținută și de fanii altor echipe cărora le-am fost adversar. Echipa națională cu siguranță rămâne ceva special în cariera mea. Medaliile cu echipa națională sunt printre cele mai importante lucruri pe care le-am realizat în cariera mea”, a declarat Cristina Neagu, la TV Digi Sport.
Principalele două fronturi pe care Cristina Neagu va lupta cu CSM București în ultimul sezon al carierei sunt Liga Campionilor și „Liga Florilor”. Totuși, principalul obiectiv pentru golghetera Campionatelor Europene este să se bucure alături de fani.
„Îmi aduc aminte că am zis de la început că sportul ăsta e făcut pentru mine. Aveam doar 12 ani când am pășit pentru prima oară pe terenul de handbal și am simțit că asta îmi doresc să fac. Am încercat fotbal, baschet, alergam, săream, aruncam cu mingea.
Îmi plăcea fotbalul, dar în vremurile alea era greu să găsești o echipă de fete. Când am ajuns la handbal, am respirat handbal. 25 de ani mai târziu respir handbal. Rămân obiectivele astea, să câștigi campionatul, Final-Four.
Anul ăsta îmi doresc să mă bucur de fiecare meci și să mă bucur cu fanii. Ei merită lucrul ăsta pentru toată dragostea pe care mi-au oferit-o de-a lungul carierei mele.
Au început să mă ia emoțiile. E prima oară când zic public lucrul ăsta, chiar dacă eu m-am pregătit pentru această veste de ceva timp. E emoționant, până la urmă e o viață de om. Am colege care nu au vârsta câți ani de handbal am eu, nu e ușor”, a mai spus Cristina Neagu.
Cristina Neagu a cucerit medalia de bronz alături de naționala României la Campionatul European din 2010. De asemenea, Neagu a câștigat medalia de bronz cu echipa națională a României la Campionatul Mondial din 2015. Visul handbalistei a fost să câștige medalia de aur sub „tricolor”.
„Nu știu dacă l-aș numi regret. Cu siguranță că mi-aș fi dorit mai mult. Am fost aproape cu echipa națională, atunci în 2015, am fost aproape de a câștiga acea semifinală și cred că am fi devenit campioane mondiale. Nu a fost să fie, am fost de câteva ori lângă podium.
Cel mai mare vis al meu a fost aurul cu echipa națională. Am dat tot ce am avut mai bun când am jucat acolo, până anul trecut. Cred că sunt 18 ani în care am jucat pentru echipa națională. E regret și nu e. De fiecare dată când am intrat pe teren am dat tot ce am avut mai bun.
Sincer, la fiecare echipă la care am fost m-am simțit bine. Am început să mă formez la Rulmentul. După care am continuat la Oltchim Rm. Vâlcea. Am jucat finala Ligii Campionilor, o relație fantastică cu fanii.
Am avut perioada complicată cu accidentările. A urmat perioada Buducnost. Mi s-a potrivit ca o mănușă, după atâția ani în care am suferit am câștigat Liga Campionilor. M-am întors în țară cu același gând, de a face performanță. Au trecut anii și sunt la CSM București. Îmi doresc ca sezonul să fie senzațional”, a fost discursul Cristinei Neagu.