Mădălin Negoiță, „microfon” între FCSB, Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova. Drumul de la Gloria Buzău la Juventus Torino, via… Steaua!

Buzoianul Mădălin Negoiță a dat Bucureștiul pe Cluj pentru iubirea și pasiunea sa. Mihaela și fotbalul. Cum a ajuns „la microfon”, care a i-a fost „foaia de parcurs”, cu ce echipă ține, unde „se vede” peste 10 ani, cine și ce și-ar fi dorit să fie dacă nu era ceea cine și ce este, plus alte „amănunte” de la epic la picant, drumurile de la Buzău la Cluj, via București, de la Gloria Buzău la FCSB, Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova și Juventus Torino, via… Steaua, de la Coppa del Mondo Italia ’90 la microfonul Prima Sport, via… FANATIK! Aflați-le din interviul savuros care urmează!

Mădălin Negoiță, drumul de la Gloria Buzău la FCSB, Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova și Juventus Torino, via… Steaua!

Mădălin, intrăm „la joc” fără nicio încălzire: ce evenimente sportive majore au marcat anul în care te-ai născut?

– Italia a câștigat Cupa Mondială din Spania, nu degeaba sunt și fan necondiționat al Squadrei Azzura, și un susținător acerb al fotbalului italian. Mai lăsați-mă cu marele Premier League sau cu derby-ul planetei, El Clasico! Dacă înțelegi fotbalul în profunzimea lui, Italia este țara fotbalului, iar pentru mine adevăratele clasice sunt meciurile dintre Inter, Juventus și Milan. Niciodată un Real Madrid – FC Barcelona nu va depăși ca intensitate pe stadion un Inter – Juventus sau un Milan – Inter. Să nu mai zic de Roma – Lazio!

Mamma mia, calmati un po’, signor tifoso italiano… Ce-ai vrut „să te faci”, cum se spune, când erai mic?

Digi24.ro

Statul îți va vedea casa din satelit. Cum vrea Guvernul să depisteze construcțiile ilegale și să dubleze impozitele

– Normal, fotbalist! Ce întrebare e asta? Bine, mai întâi baschetbalist, dar nu prea m-a ajutat fizicul. E greu să faci performanță la sportul ăsta când nu vezi coșul de adversari. Paradoxal, sportul pe care l-am practicat cel mai mult a fost handbalul, dar asta pentru că făceam antrenamentele cu echipa de fete mai mari cu patru ani decât noi. A fost singurul lucru care mi-a plăcut la acest sport… 😊

Digisport.ro

ADIO, SUA! Lovitură de teatru, după deciziile administrației Trump

De unde ai moștenit pasiunea pentru sport, pentru fotbal? Chiar așa, care este sportul tău favorit? Două întrebări într-una…

– Iubesc baschetul, ca sport! Mult peste fotbal ca spectacol și intensitate! Și admir enorm rugbiștii, adevărați sportivi pe lângă care toți ceilalți sunt niște glume. Adică singurii cu care poți să cari mobila pe scări. Pasiunea mea pentru fotbal s-a născut în acea vară superbă a anului 1990, la Cupa Mondială din Italia. Am descoperit atunci o lume fantastică, de care aveam să rămân legat pe viață. Cred că toți din generația mea au avut o revelație atunci.

„Bornele” Gloria Buzău, Steaua, Sportul Studențesc, U Cluj, Juventus Torino

Care a fost primul meci la care ai fost pe stadion?

– Nu mai țin minte pentru că eram foarte mic. Cred că la un meci la Gloria Buzău, când încă eram la grădiniță. M-am născut și am copilărit la Buzău… Nu prea înțelegeam eu mare lucru, dar mă fascina pasiunea oamenilor din tribună. Mai târziu, am înțeles totul și m-am virusat iremediabil.

Care a fost „dragostea dintâi” în fotbal?

– Bineînțeles, Gloria Buzău. Toți copiii din județ visau să ajungă acolo. Mergeam la fiecare meci împreună cu colegii de școală și prietenii. Apoi făceam dezbaterea de după meci. Cred că de acolo a început drumul spre cariera pe care o am acum.

S-a păstrat? Cu cine „ții” acum? Nu ne aude nimeni, nu mai spun la nimeni… 😊

– Dragostea s-a păstrat, echipa, nu! Ce a fost în sezonul trecut în Liga 1 a fost doar o glumă sinistră. Hai să-ți spun ceva! Orice comentator, reporter sau moderator ține sau a ținut cu cineva. Altfel, nu avea cum să ajungă în acest domeniu. Este un lucru valabil în toată lumea, nu doar la noi. De aceea, nu mă feresc să spun: în copilărie am ținut cu Steaua, ca aproape orice buzoian. Ba chiar am fost câțiva ani buni și abonat în Peluza Nord. Deci peluzar, nu cetățean, da? Culmea, majoritatea covârșitoare a prietenilor mei sunt dinamoviști.

Mai târziu am început să simpatizez cu Sportul Studențesc, apoi cu U Cluj, deși stăteam în București, dar, după o deplasare pe vechiul „Moina” prin 2005 m-am îndrăgostit iremediabil. Marea mea dragoste a fost, însă, și va rămâne Juventus Torino, iar din străinătate mai simpatizez cu Atletico Madrid… Da, incredibil, dar mai sunt și unii care nu țin cu echipele „vieții” Real și Barca… și nu vreau să uit Borussia Dortmund.

„Le-am luat pe toate, pe rând: reporter, redactor, editor, comentator, producător, moderator, realizator și chiar redactor șef și producător general”

Cum ai ajuns „la televizor”? Au trecut numai vreo 23 de ani…

– Am ajuns grație unor oameni excepționali de la ziarul „Ziua”, unde lucram în studenție. Cei de acolo au văzut în mine ce nici măcar eu nu știam că am și mi-au cultivat potențialul oferindu-mi tot ajutorul de care aveam nevoie. Ziariștii de la acea vreme erau 10 clase peste cei de acum și îmi pare rău că astăzi tinerii jurnaliști nu mai au mentorii pe care i-am avut noi. Iar asta se vede și în calitatea articolelor și postărilor de azi, care a scăzut enorm. Nu mai au de la cine să învețe….

Am ajuns apoi, datorită lor, la Telesport, care avea o redacție în formare, cu o medie de vârstă foarte scăzută. Acolo am trăit cei mai grei, dar și cei mai frumoși ani din cariera mea și am rămas prieten pe viață cu colegii mei, care au crescut și ei frumos și lucrează și azi, aproape fără excepție, în domeniu.

Care a fost „foaia ta de parcurs” în jurnalism?

– Cred că sunt unul dintre puținii din generația mea care le-a luat pe toate, pe rând: reporter, redactor, editor, comentator, producător, moderator, realizator și chiar redactor șef și producător general pentru o scurtă perioadă. Mi-am început cariera la „Ziua”, în 2001, iar la „Telesport” am ajuns prin 2003, care a fost un fel de Ajax pentru jurnaliștii sportivi de la acea vreme. Au urmat „Boom Sport One”, „Realitatea Sport” și „Realitatea FM”, iar din 2010 „Fanatik” pentru o scurtă perioadă, dar foarte importantă pentru mine la acea vreme, și tu știi foarte bine asta, apoi „Digi Sport” și, ultima oprire, „Prima Sport”.

„No, vă las pe voi, «miticilor», la București. Eu prefer occidentul!”

De ce ai plecat din București, unde, orice ar spune cârcotașii, se „dă ora exactă” nu numai în fotbal, și de ce ai ales Clujul?

– Eram la Digi Sport deja de aproape 10 ani. Ajunsesem la o oarecare saturație și monotonie. Să nu mă înțeleagă nimeni greșit: sunt privilegiat și recunoscător că am lucrat acolo, la Digi Sport am trăit maturizarea și mi-am atins cu adevărat potențialul. A fost locul cel mai profesionist în care am lucrat, dar simțeam că nu mai am unde și cum să avansez, iar eu sunt genul care înnebunește dacă bate pasul pe loc.

În plus, aveam o iubită la Cluj deja de câțiva ani buni, iar relația la distanță ne consuma mult pe amândoi. Am decis să ne căsătorim, iar mutarea mea la Cluj a fost decizia mea, mai ales că acolo… acum „aici” pentru mine… tocmai se extindea redacția Prima Sport, pe atunci Look Sport. O redacție mai mică, unde, însă, urma să am un rol mult mai important.

Adaptarea printre ardeleni a fost mult mai grea decât mă așteptam. Dar acum n-aș mai pleca de aici pentru nimeni și nimic. Viața mea s-a schimbat enorm în bine în ultimii ani. Așa că, NO, vă las pe voi, „miticilor”, la București. Eu prefer occidentul! 😊 În plus, sunt mai de folos tuturor de aici.

Dacă te întreb cu cine ții dintre U Cluj și CFR Cluj mai poți ieși mâine din casă… în siguranță?

– Altă întrebare!… 😊 Glumesc! Cred că este destul de evident, nu? Nu mi-am ascuns niciodată simpatia față de U Cluj, deși țin mai mult cu suporterii ei decât cu echipa în sine. Îi admir enorm pentru pasiunea și devotamentul lor pentru un club care nu a câștigat niciodată titlul și are o singură cupă. Să iubești o echipă pentru niște valori și principii! Asta înseamnă să fii fan adevărat! Clujul respiră, trăiește și simte doar U, indiferent de trofeele câștigate de CFR. Nu poți să înțelegi și să simți asta decât dacă trăiești aici.

Prăpastie dintre imnul Vasluiului cântat în direct și moartea lui Patrick Ekeng

Care a fost primul eveniment sportiv comentat?

– În sezonul 2003-2004 din Liga 1. Nu mai țin minte exact, dar a fost fie un meci la Jiul Petroșani, Gloria Bistrița sau Ceahlăul. Ce vremuri! Și ce bătrân mă faci să mă simt…

Everestul carierei tale de jurnalist sportriv?

– Cred că acum sunt cam cel mai sus, deși lumea mă cunoaște și de la Digi. N-aș vrea să spun apogeu, pentru că mai e loc. Încă nu am ajuns în vârf. Mai am de urcat.

Dar… Groapa Marianelor?

– Falimentul Telesport, în 2009, unde am pus cel mai mult suflet. Atunci am învățat că nu chiar toți îți vor binele, mai ales când ai succes. Până atunci, fusesem foarte naiv și credeam că toată lumea e bună. Nu e deloc așa, dar asta m-a învățat să îmi filtrez foarte atent oamenii cu care lucrez și interacționez. O lecție de viață care mă ajută enorm și azi. Deci, câteodată ai de învățat mult mai multe din lucrurile rele care ți se întâmplă.

Cel mai vesel moment „live”?

– Eram la un meci la Vaslui, prin 2012, iar producătorul nu m-a anunțat că am intrat în direct. Ca să mă relaxez înainte de meci, eu cânt sau glumesc cu băieții din car sau cu cei din jurul meu. E modul meu de a intra în meci. Ei bine, eram în direct și un minut am cântat imnul Vasluiului care se auzea la stația de amplificare. Asta a fost una dintre cele trei apariții ale mele la „Cronica Cârcotașilor”. 😊

Dar cel mai trist?

– De departe moartea pe teren a lui Patrick Ekeng. Eram chiar pe stadion și comentam. Atât de inconștient am fost încât nici nu mi-am dat seama pe loc cât de grav a fost și am continuat ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Când am realizat totul, mi-a căzut cerul în cap. N-am putut dormi nopți întregi. Am fost șocat și plin de sentimente de vinovăție că nu am realizat atunci gravitatea și am continuat. Foarte greu mi-am revenit după aceea. Și atunci am avut multe de învățat!

„FCSB este și va fi mereu Steaua”

Este FCSB Steaua? Nu ne aude nimeni ca să ne amendeze…

– Fără îndoială, da! Sportiv și ca percepție a publicului, inclusiv în străinătate, FCSB este și va fi mereu Steaua. Îmi pare rău, dar nu pot avea încredere în deciziile unor judecători care nu înțeleg niște criterii simple, fotbalistice și care nu înțeleg absolut nimic din fenomen! Aș fi fost, poate, de acord dacă justiția ar fi decis că niciuna nu e. Dar așa, mi se pare o mare tâmpenie! Dacă îmi vine amendă, vă trimit factura, da?

„La Universitatea Craiova și Rapid e mereu risc de implozie”

Cine se va bate la titlu și pe cine „vezi” favorită?

– Universitatea Craiova, Rapid și Dinamo. Și va câștiga Dinamo, nu neapărat că e mai bună, ci pentru că la primele două e mereu risc de implozie, mai ales în momentele critice. Cel mai greu adversar al Craiovei e Craiova, cel mai greu adversar al Rapidului e Rapid. Așa a fost mereu! N-aș exclude, încă, nici pe FCSB, dar e aproape imposibil.

TOP-urile lui Mădălin

TOP 3 sportivi în activitate cu calitatea principală?

– Nikola Jokic – polivalență și modestie. Portia Woodman – forță și autodepășire. David Popovici – talent și disciplină.

TOP 3 fotbaliști în activitate cu calitatea principală?

– Kenan Yildiz – potențial. Alessandro Bastoni – reziliență. Kevin De Bruyne – viziune.

TOP 3 antrenori de fotbal în activitate cu calitatea principală?

– Diego Simeone – motivație. Carlo Ancelotti – eleganță. Xabi Alonso – creativitate.

Dar topurile anterioare All Time?

– Sportivi: Novak Djokovic, Michael Jordan, Nadia Comăneci. Fotbaliști: Alessandro Del Piero, Gianluigi Buffon, Andrea Pirlo.

„Mihaela, dragostea mea și soția mea, e suporter de peluză, chiar «ultras» și merge la toate meciurile lui U Cluj, inclusiv în deplasări”

Este mai ușor de comentat sportul de echipă sau cel individual?

– Sportul de echipă. Una e să descrii calitățile unei echipe și modul ei de exprimare, alta e să descrii un singur om. Dar nu-mi plac deloc sporturile individuale. Chiar niciunul. Sporturile de echipă necesită calități mult mai vaste și complexe. E adevărat, n-aș include aici atleții sau schiorii.

Cum se împacă familia cu programul tău lipsit deseori de week-end?

– Sunt un caz fericit! Mihaela, dragostea mea și soția mea 😊, e suporter de peluză, chiar „ultras” și merge la toate meciurile lui U Cluj, inclusiv în deplasări. De fapt, așa ne-am și cunoscut. Când sunt plecat în weekenduri, rupe telecomanda pe meciuri, acasă. Deci, am ales ce trebuie, nu? Bine, nu chiar ce trebuie pentru că ține cu Inter și, evident, cu Dinamo. Dar nimeni nu e perfect, nu?! Odată nu ne-am vorbit trei zile după un Juventus – Inter. 😊

„Mă văd peste 10 ani pe stadion, la Cupa Mondială, comentând România”

Concediul ideal? Mare sau munte?

– Marea, oricând! Asta îmi lipsește cel mai mult, aici la Cluj. Cât am stat în Buzău sau în București, mergeam și de 10 ori pe an. Acum pierd jumătate din timp doar pe drum până acolo.

Ce loc ți-a plăcut cel mai mult în lumea asta largă?

– Sankt Petersburg! Este cel mai frumos oraș din Europa. Ce Londra, Berlin sau Barcelona? Sankt Petersburg e o operă de artă! Păcat că e în țara care nu trebuie.

Unde ai vrea să mergi în concediu și nu ai „apucat” încă?

– Japonia. Sunt fascinat de tot ce vine din acea țară. Dar o să ajung curând, sper!

Unde te vezi peste 10 ani?

– Pe stadion, la Cupa Mondială, comentând România. Dacă nu, pensionat anticipat, pe o plajă din Italia, dar nu foarte departe de Torino…

În ce sport ți-ar fi plăcut să fii campion mondial?

– La un sport cu adevărat util: șah și triatlon. Îți dai seama ce minte, corp și echilibru aș avea?

Visurile Del Piero și România la „Mondial”

Cu cine ți-ai dori să faci un interviu, lăsând la o parte „amănuntul” dacă se poate sau nu? Imaginativ fără frontiere…

– Alessandro Del Piero. Idolul meu! Sau Kenan Yildiz, urmașul lui la Juventus.

Ce meci ți-ai dori să comentezi? Imaginativ, fără frontiere… Și de pe ce stadion…

– Orice meci al României la un campionat mondial. Că tot mă întrebai de apogeu, acesta ar fi. După aia mă pensionez, pentru că n-aș mai avea unde să mai urc!

Cine ți-ar fi plăcut să fii dacă nu erai Mădălin Negoiță?

– Patronul lui Juventus! Sau, măcar președintele… 😊

• „Modelele mele în jurnalism au fost Cristian Țopescu, Mircea M. Ionescu și Emil Grădinescu. Primii doi mi-au fost chiar mentori”
• „Cel mai plăcut interlocutor din lumea fotnbalului mi-a fost regretatul Ionuț Popa, de departe. Plecam în lacrimi de râs după fiecare interviu cu dânsul. Un personaj cu adevărat excepțional”
• „Cel mai dificil interlocutor din lumea fotbalului a fost, pentru mine, Dan Petrescu, fără îndoială! Și la interviu, și înainte de interviu, și după interviu! Am încasat fără drept la replică toate frustrările, nemulțumirile și lamentările lui ani de zile. Știu că nu era nimic personal, dar este personajul din fotbal care mi-a scos cei mai mulți peri albi”
• „Week-endul ideal? Pe stadioane, de vineri până luni. Aperitiv: Rangers – Celtic. Felul 1: Inter – Juventus. Felul 2: Boca – River. Desert: Steaua Roșie – Partizan”
• 24 de ani de jurnalism sportiuv are Mădălin Negoiță, începuți în 2001, la ziarul „Ziua”
• 43 de ani are Mădălin Negoiță, născut pe 24 aprilie 1982, zodia Taur